Marcel Ciolacu, mesaj dur la adresa USR după scandalul Ministerul Sănătății-PNRR: „Consultanţă pe zeci de mii de euro! Asta îi defineşte pe aceşti umflaţi pe bani publici”

Publicat: 18 feb. 2022, 15:16 Autor: Maria Apostol General
Marcel Ciolacu, mesaj dur la adresa USR după scandalul Ministerul Sănătății-PNRR: „Consultanţă pe zeci de mii de euro! Asta îi defineşte pe aceşti umflaţi pe bani publici”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lsansat un atac dru la adres USR, pe Facebook, afirmând că „zeci de milioane de euro din împrumuturile luate prin PNRR – mai exact din banii ce vor fi plătiţi de români, cu dobânzile aferente – au fost «alocate» de userişti pentru servicii de consultanţă, fără transparenţă, fără niciun criteriu, fără nicio fundamentare”.

„Consultanţă pe zeci de mii de euro! Asta îi defineşte pe aceşti umflaţi pe bani publici de la USR! După ce au aruncat România în haos cu liberalizarea energiei, nu au nicio jenă acum să îi pună pe românii sărăciţi să le plătească consultanţă de 44.000 de euro pe lună!”, a scris liderul PSD, pe rețeaua de socializare.

Marcel Ciolacu arată că „zeci de milioane de euro din împrumuturile luate prin PNRR – mai exact din banii ce vor fi plătiţi de români, cu dobânzile aferente – au fost «alocate» de userişti pentru servicii de consultanţă. Fără transparenţă, fără niciun criteriu, fără nicio fundamentare!”.

„Acum poate înţelege toată lumea DE CE cei care propovăduiau «Fără hoţie în funcţii publice» s-au opus din toate puterile optimizării PNRR, solicitate de PSD. Pentru că transparenţa clamată atât de mult de aceiaşi preacuraţi userişti i-ar lăsa ca înainte de a ajunge accidental la guvernarea ţării: fără locuri de muncă, fără venituri, şomeri pe banii celor pe care tocmai i-au împovărat cu toată «consultanţa» lor!”, a mai afirmat liderul social-democrat.

Precizările lui Ciolacu vin în contextul afirmațiilor ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a declarat, marţi, că niciun angajat al Ministerului Sănătăţii nu a lucrat şi nu a văzut PNRR, fiind descoperite „destul de multe lucruri ciudate” şi că, de multe ori, valoarea consultanţei este mai mare decât valoarea obiectivului, dând exemplul unui proiect de cinci milioane de euro cu consultanţă de 25 de milioane.

”Am pus documentele la dispoziţia Corpului de Control al prim-ministrului”, a afirmat Rafila.

Publicat: 18 feb. 2022, 15:16 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă