Marcel Ciolacu: Eu nu îmi doresc să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă. M-a deranjat că s-a vorbit așa de mult despre această rotație și de schimbul de ministere în spațiul public

Publicat: 30 ian. 2023, 12:30 Autor: Camelia Arhiva
Marcel Ciolacu: Eu nu îmi doresc să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă. M-a deranjat că s-a vorbit așa de mult despre această rotație și de schimbul de ministere în spațiul public

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Brăila, după ce secretarul general al partidului, Paul Stănescu, a anunţat public că acesta este propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier care va reveni formaţiunii din luna mai, că nu îşi doreşte să fie „prim-ministrul unui guvern tras în căciulă”.

„Această rotație este stipulată într-un acord politic”, spune liderul PSD, care precizează că  nu vrea să fie „ prim-ministrul unui guvern tras în căciulă”.

„Din trecut trebuie să învățăm greșelile, eu nu îmi doresc să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă, îmi doresc un guvern eficient cu oameni care știu să conducă minstere”, a spus liderul PSD.

Întrebat dacă are suspiciuni că există „manipulări” din partid sau din afara partidului ca el să nu ajungă premier, Ciolacu a răspuns râzând: „din interiorul partidului doar dacă Mihai Tudose are vreun gând”.

„Atributul constituțional de desemnare a unui prim-ministru este al Președintelui României. Această rotație este stipulată într-un acord politic care a constituit Coaliția. Eu sunt ferm convins că se va respecta acest lucru”, a declarat Ciolacu. „Sunt ferm convins că va fi o schimbare foarte rapidă. Noi lucrăm deja la programul de guvernare și o să mergem cu el în Coaliție. (…) și nu cred că vor fi foarte multe negocieri”, spune președintele PSD.

La conferința de presă de la Brăila, unde a participat la alegerile din organizație, liderul PSD a mai fost întrebat de un jurnalist și dacă va fi „un președinte al tuturor românilor” , și a răspuns scurt: „Prim-ministru.”

Ciolacu a precizat că nu au început negocierile pentru rotație. Aceasta i-a criticat însă pe cei care „s-au trezit vorbind în spațiul public” despre schimbul de ministere, uitând că a făcut-o chiar el.

„N-a început nicio negocieri. Mi se pare și anormal, prioritățile guvernului, ale miniștrilor. De aceea pe mine m-a deranjat foarte mult faptul că s-a vorbit așa de mult despre această rotație și de schimbul de ministere în spațiul public, este anormal. Pentru că în acel moment eficiența ministrului începe să scadă. Și cred că a fost o greșeală pentru cei care s-au trezit vorbind în spațiul public”, a declarat Ciolacu.

În aceeași conferință de presă, Mihai Tudose a dat de înțeles că va intra în guvern la rotație.

Publicat: 30 ian. 2023, 12:30 Autor: Camelia Arhiva
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă