Marcel Ciolacu: „Dreapta europeană să-l convingă pe cancelarul austriac până mâine”

Publicat: 08 dec. 2022, 12:47 Autor: Camelia Arhiva
Marcel Ciolacu: „Dreapta europeană să-l convingă pe cancelarul austriac până mâine”

Marcel Ciolacu. Conferința de presă a cancelarului Austriei a aprins clasa politică de la București. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat imediat după ce Karl Nehammer și-a reafirmat poziția – Viena nu este de acord cu primirea României în Spațiul Schengen.

Prin intermediul social media, Marcel Ciolacu a ținut să trimită un mesaj politicienilor de dreapta din Occident.

Marcel Ciolacu: „Vedem cine sunt prietenii adevăraţi ai României”

În opinia președintelui social-democraților, clasa politică de dreapta trebuie să se unească și să-l convingă pe Nehammer că România merită să fie în Schengen. Mai mult, Ciolacu vede ședința din Consiliul JAI, de joi, 8 decembrie, drept un moment al adevărului, la finalul căruia țara noastră va vedea cine îi sunt adevărații prieteni din Europa.

Dreapta europeană trebuie să îşi asume responsabilitatea până la capăt şi să-l convingă pe cancelarul austriac până mâine că România merită în Schengen, aşa cum au făcut-o celelalte familii politice europene. În astfel de momente vedem cine sunt prietenii adevăraţi ai României. Dublul standard nu este şi nu va fi niciodată o valoare europeană. Totuşi, este încurajator că doi dintre cei mai importanţi lideri social-democraţi europeni, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi comisarul european pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, sunt în aceste zile în avangarda eforturilor diplomatice de a convinge Austria să îşi schimbe poziţia în favoarea României„, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a adăugat că este clar că, dacă România va obţine un rezultat pozitiv, acest lucru se datorează şi „acţiunilor susţinute ale familiei social-democrate europene, în care PSD este o voce respectată şi puternică”.

„Însă e nevoie de mai mult! Aş vrea ca până mâine reprezentanţii tuturor partidelor din România să fie uniţi pentru a susţine până la capăt cauza ţării noastre în familiile lor politice” – Marcel Ciolacu

Publicat: 08 dec. 2022, 12:47 Autor: Camelia Arhiva
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă