Marcel Ciolacu, despre o posibilă plecare a lui Iohannis la NATO: ”Aș fi mândru ca de orice politician român”

Publicat: 29 iul. 2022, 13:32 Autor: Maria Apostol Arhiva
Marcel Ciolacu, despre o posibilă plecare a lui Iohannis la NATO: ”Aș fi mândru ca de orice politician român”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că este mândru de orice român care ajunge în funcţii înalte în structuri europene şi euroatlantice, iar întrebat ce informaţii are despre o eventuală plecare a preşedintelui Iohannis la NATO şi declanşarea alegerilor anticipate anul viitor, a răspuns că îl „depăşeşte”.

„Mă depăşeşte. Ce vă pot spune cu exactitate, aş fi mândru, indiferent de ce nume poartă vreun om politic, ca România să poată fi reprezentată la nivel de secretar general NATO, cum sunt mândru şi de domnul Mircea Geoană, ca secretar general adjunct. Cum sunt mândru de orice român, indiferent de culoarea politică (…), să ajungă într-un post important în structurile europene, euroatlantice”, a afirmat Ciolacu.

Legat de eventualitatea alegerilor anticipate anul viitor, preşedintele PSD a spus că ar fi posibile doar dacă nu va funcţiona Coaliţia, ceea ce el nu crede.

„Dacă această coaliţie nu funcţionează, ceea ce eu nu cred, părerea mea e că nu există altă soluţie decât anticipatele”, a precizat Ciolacu.

Publicat: 29 iul. 2022, 13:32 Autor: Maria Apostol Arhiva
Pe aceeași temă
×