Premierul Marcel Ciolacu consideră că antisemitismul nu reprezintă doar o componentă tristă a trecutului, ci o „realitate deosebit de periculoasă cu care ne confruntam și astăzi”. Prezent la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Ciolacu a afirmat că această realitate este agravată de evenimentele recente și alimentată de grupurile extremiste.
Iar Guvernu, afirmă Ciolacu, este susținător al educării tinerilor cu privire la tragediile trecutului.
După o perioadă în care negura ignoranței și a negaționismului s-a așternut asupra mentalului colectiv, România a pornit, în 2004, pe drumul asumării responsabilității pentru rolul jucat în Holocaust, odată cu adoptarea Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România. Examinarea critică a trecutului nostru a contribuit hotărâtor la progresul României, construit pe adevăr și pe dorința puternică de reconciliere cu trecutul.Executivul rămâne, în continuare, un susținător al educării tinerei generații privind tragediile trecutului, în vederea prevenirii repetării acestora.
Premierul a amintit că, din acest an școlar, copiii își vor putea „cultiva spiritul civic”, prin studierea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”, fapt ce nu ar fi fost posibil fără susținerea deputatului Silviu Vexler, care s-a numărat printre inițiatorii acestui demers.