Marcel Ciolacu: Abordarea privind problema DROGURILOR este greșită. Trebuie să ne schimbăm modul de gândire

Publicat: 01 oct. 2024, 14:03 Autor: Loredana Dumitrașcu Arhiva
Marcel Ciolacu: Abordarea privind problema DROGURILOR este greșită. Trebuie să ne schimbăm modul de gândire

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit joi seară, la Realitatea TV, despre provocările pe care le întâmpină România în lupta împotriva drogurilor. Ciolacu a criticat abordarea actuală a autorităților și a subliniat că schimbările trebuie să înceapă de la nivelul de principii și mentalități.  

O perioadă mult prea lungă, s-a adoptat o abordare greșită. Am uitat că datoria noastră, ca părinți, este să avem grijă de copiii noștri. În acest moment, copiii care cad victime traficanților sunt tratați ca infractori notorii, fără a se ține cont de faptul că ei au fost păcăliți și că datoria noastră este să-i recuperăm, a afirmat Ciolacu.

Premierul a evidențiat, de asemenea, lipsa unei infrastructuri adecvate de tratament pentru consumatorii de droguri, precizând că în România există un singur centru de tratament și acela este privat.

Avem Agenția Antidrog la Ministerul Afacerilor Interne. Spuneți-mi și mie, ce părinte, dacă a trăit și pe timpul lui Ceaușescu, bănuiește că propriul copil se droghează? Îl va lua de mână să-l ducă la Ministerul de Interne și să spună: „Domnule, eu am venit cu copilul, cred că se droghează”(…) Copilul nu trebuie luat și interogat imediat despre de unde a cumpărat drogurile. Aceasta este o altă etapă. Copilul trebuie întâi tratat. Există un singur centru pentru asta și este privat.

Am văzut că putem avea și capturi record, așa cum a făcut Ministerul de Interne de curând. Însă DIICOT-ul este blocat de dosare de consumatori, cei mai mulți dintre ei fiind foarte tineri. Aceasta nu este o abordare sănătoasă. Nu i-am pus sub tratament, i-am dus la poliție, i-am prins și apoi nu mai urmărim ce se întâmplă cu ei. Părinții acestor copii sunt neajutorați. Unii sunt disperați, unii recunosc situația, alții nu. Una este să mă duc eu într-o clasă cu elevi și să le spun cât de periculoase sunt drogurile și ce capcană reprezintă, și alta este să vină un ONG sau un medic cu un copil care a trecut printr-o astfel de experiență, a adăugat șeful Executivului.

În opinia premierului Ciolacu, viitorul președinte al României trebuie să aibă un plan coerent pentru combaterea flagelului drogurilor, în colaborare cu Guvernul și Parlamentul. El a promis că, dacă va fi ales președinte, combaterea drogurilor va rămâne o prioritate.

Publicat: 01 oct. 2024, 14:03 Autor: Loredana Dumitrașcu Arhiva
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×