Mădălina Ghenea și Matei s-au reîndrăgostit tot acolo unde au făcut-o și prima oară! Cum i-am surprins pe cei doi

Publicat: 12 oct. 2017, 17:37 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

După textul scris de noi despre separarea amiabilă (ca la accidente auto) dintre Mădălina Ghenea și Matei Stratan, cei doi și-au dat seama că sentimentele sunt mai presus de orice și s-au afișat în calitate de cuplu fericit, după un sejur de circa o lună în Italia.

De ce în Italia, vă întrebați? Trebuie să aibă locul ăla ceva, v-am răspunde. În fond, în Italia se și consumase prima parte din iubirea dintre Matei și Mădălina, și, era pe undeva de așteptat ca tot acolo să poată și renaște. Și de ce nu? Cine a fost în Italia știe că le-a ieșit frumos țara, mai ales minunatele mărturii ale unei culturi imense care zac (spunem că zac așa, din lirism, pentru că majoritatea sunt restaurate, ca să fie clar) la fiecare colț de stradă. Și tocmai de amorul artei și de dragul acestor vestigii culturale, Mădălina și Matei și-au sărbătorit reîmpăcarea într-un loc încărcat de semnificație și prea-plin istoric: în Italia, cum spuneam.

Pozele acestea nu sunt făcute în Italia, desigur, ci la întoarcerea în România a amorezilor. V-am explicat ca să fie clar, pentru că lor nu le-a fost. Mădălina, cel puțin, a vorbit cu paparazzi în engleză, nemaiștiind probabil în ce țară se află de atâția fluturi în stomac urcați la cap: ”You are mean, dude!”, a aruncat, după ce și-a tras gluga pe cap.

Una peste alta, ne bucurăm că Matei și Mădălina și-au readus relația odinioară naufragiată pe linia de plutire, dar îi întrebăm fără răutate sau ironie: nu mai bine s-ar muta de tot în Italia? Că na, e greu să meargă acolo de fiecare dată când apare câte o mică ceartă în cuplu.

 

Publicat: 12 oct. 2017, 17:37 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×