Lovitură pentru Kylie Jenner! A fost eliminată din Revista Forbes
Lovitură mare pentru Kylie Jenner, după ce s-ar fi ”umflat în pene”! Vedeta a fost eliminată din Revista Forbes.
Vedeta de peste ocean, Kylie Jenner, cea care a ridicat un imperiu cu firma sa de produse de înfrumusețare, ar fi ”umflat” valoarea afacerii sale! Astfel, reprezentanții Revistei Forbes au luat decizia de a o da la o parte pe Kylie din top.
Chiar și-așa, celebra tânără se apără, spunând: ”Nu am cerut niciodată vreun titlu și nici nu am mințit ca să ajung acolo. Pot numi o listă de 100 de lucruri mai importante în acest moment decât să stabilesc câți bani am”, potrivit life.hotnews.ro.
Celebra revistă cunoscută la nivel internațional a inclus-o pe vedetă în listă în anul 2019. Se punea accent pe succesul fetei datorită companiei de cosmetice care a fost fondată în anul 2015. Totuși, vedeta a anunțat anul trecut că vinde 51% din companie pentry Coty, cu suma de 600 de milioane de dolari. De asemenea, Kylie Jenner spune că încasările din firma de produse cosmetice sunt uriașe, doar în anul 2016 având vânzări de peste 300 de milioane de dolari.
Kylie Jenner este cea mai bogată vedetă de pe internet
La cei 22 de ani, Kylie Jenner este cea mai bogată vedetă de pe Instagram! E un record și în ceea ce privește vârsta. Asta deoarece nu multe tinere sau tineri se bucură de un asemenea succes și au un renume mondial la doar 21 de ani.
Contul de Instagram al acesteia este urmărit de peste 141 de milioane de abonați. Forbes a declarat-o liderul milardarilor care și-au facut averea pe cont propriu. Totul datorită liniei sale de produse foarte apreciate – „Kylie Cosmetics”.