Loredana Chivu, primele declarații despre o posibilă sarcină: ”Este un subiect extrem de sensibil”

Publicat: 17 ian. 2022, 11:48 Autor: Maria Apostol Vedete

Loredana Chivu a fost asaltată de întrebări după ce ținutele ei ar fi ”trădat” o posibilă sarcină. Fosta asistentă a făcut primele declarații pe marginea acestui subiect. 

Câteva kilograme în plus, niște haine mai largi sau voluminoase, iar zvonurile că Loredana Chivu ar fi însărcinată nu au întârziat să apară. Și nu doar că au apărut, dar unele persoane au considerat de cuviință că ar fi potrivit să-i reproșeze că nu vrea să împărtășească această veste.

Și-ar dori să rămână însărcinată, dar problemele de sănătate cu care se confruntă o țin, deocamdată, departe de împlinirea acestui vis.

Nu sunt însărcinată! Sarcina nu este un lucru cu care să glumesc sau să o țin ascunsă. Nu aș face asta niciodată!
Cumva, mi se pare că oamenii sunt ignoranți pentru că se știe de problemele mele de sănătate și în perioada asta nu am cum să rămân însărcinată. Pe mine mă lovește unde mă doare! Îmi doresc din totdeauna să am un copil, să am o familie! Și tocmai fiind în această situație neplăcută, nu văd rostul mesajelor pe care le primesc”, a declarat aceasta. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.

Loredana Chivu: ”Nu vreau să mai aud de operații”

Anul acesta, problemele medicale s-au ținut scai de Loredana Chivu, după o intervenție eșuată de mărire a posteriorului. Au urmat 15 intervenții care să ”corecteze” problema, iar acum, la final de an, și-a propus o rezoluție pentru 2022: să stea cât mai departe de operațiile estetice!

Fosta asistentă TV a rămas cu traume în urma operației eșuate de mărire a posteriorului. Loredana Chivu a făcut ulterior o serie de operații, în speranța de a-l ”repara”. Însă procesul e departe de a se termina. Până acum a adunat 15 intervenții, iar medicii încă nu-i pot spune dacă sunt suficiente sau mai are nevoie.

Problemele prin care am trecut m-au speriat atât de tare încât nu mai vreau să aud nici măcar de operațiile estetice. Oricum nu mai am ce să-mi fac! Sunt mulțumită de cum arăt, iar dacă vreau să schimb ceva știu că există și alte metode. Sport, alimentație sănătoasă… Iar dacă, prin absurd, la un moment dat, aș vrea să-mi fac ceva, mi-aș face în străinătate și nu în România”, a declarat Loredana Chivu.

Publicat: 17 ian. 2022, 11:48 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă