Lora l-a părăsit pe Cove! Motivul pentru care artista a renunțat la „Vorbește Lumea”!

Publicat: 11 iun. 2021, 15:55 Autor: Dora Bazavan Vedete

Se zvonea de ceva timp că Lora ar vrea să plece de la „Vorbește Lumea” pe motiv că nu mai are timp pentru ea și proiectele ei și că e foarte solicitată!

Iată că momentul a sosit! Azi a fost ultima zi a artistei la emisiunea de la ProTV.

După ce Adela Popescu a rămas însărcinată și a decis să se retragă de la „Vorbește Lumea” pentru a avea grijă de ea și de copil, Lora i-a sărit în ajutor lui Cove și a revenit în echipa PRO TV. Timp de 5 luni, simpatica artistă și Cove au format o echipă închegată dar se pare că Lora a decis că este momentul să se ocupe mai mult de ea și de ceea ce va urma, mai ales că vor începe și concertele și evenimentele.

Astăzi, finalul ediției a adus vești neașteptate pentru cei de acasă: Lora se desparte de emisiune pentru a aloca mai mult timp proiectelor personale. ”Dragii mei, încep prin a vă spune tuturor: Mulțumesc! A fost o perioadă frumoasă în care am fost alături de voi de la prima oră a dimineții, în care am povestit și în care m-ați cunoscut mai bine. De ce să ne împotrivim? Nu e floare la ureche să ne luăm rămas bun din locuri care ne-au adus zâmbete. Acum că programul meu este tot mai încărcat, am decis alături de colegi ca odată cu edițiile de vară, să îmi aloc mai mult timp pentru toate planurile mele: cariera muzicală și afacerea cu produse de beauty. În plus, vom începe promovarea filmului „Pup-o, mă 2”. Povestea „Vorbește Lumea” merge mai departe de luni, iar aproape de mine puteți rămâne prin rețelele sociale”, a declarat Lora.

Nu exclude ideea de a se căsători

Și dacă tot vorbim de planul personal al artistei, Lora și Ionuț Ghenu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și nu exclud ideea de a se căsători. Cântăreața chiar a spus mai demult, în cadrul unui interviu, că se iubesc la fel ca în prima zi!

“Se va întâmpla cu siguranţă, însă, nu am stabilit nici acum o dată. Este un eveniment frumos, dar nu unul care face diferenţa pentru noi. Suntem la fel de fericiţi şi fără o hârtie care să ateste relaţia noastră, nu pe asta ne bazăm. Prin urmare, se va întâmpla la momentul potrivit, alături de oamenii dragi”, a declarat artista în cadrul unui interviu oferit pentru okmagazine.ro.

Publicat: 11 iun. 2021, 15:55 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă