Liechtenstein sau Principatul celei mai bogate familii regale din Europa

Publicat: 26 iun. 2017, 20:03 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Liechtenstein sau Principatul celei mai bogate familii regale din Europa

În vreme ce Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se bucură de atenția presei mai ceva decât Kim Kardashian și Kanye West, averile cu adevărat spectaculoase se ascund într-un stat mic, departe de Palatul Buckingham și de coafura mereu perfectă a ducesei Kate Middleton.

Încă din 1999, familia regală a Principatului Liechtenstein a fost declarată de Forbes cea mai bogată dinastie din Europa, întrecută doar de familiile princiare ale unor state noneuropene precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Brunei și Thailanda. De altfel, Regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei deține peste 30 de miliarde de lire sterline, iar prin comparație, până și cea mai bogată familie regală a Europei pare săracă, având o avere declarată de 4.9 miliarde de lire sterline în 2015 și una actuală estimată la 7 miliarde de lire sterline. Pe lângă aceștia, Regina Marii Britanii și Ducii de Cambridge, care au aproximativ 300 de milioane de lire sterline în conturi, par chiar modești.

Istorie și sânge albastru

Principatul Liechtenstein este un microstat din centrul Europei și o monarhie constituțională condusă în prezent de către Prințul Hans-Adam al II-lea. Cu o populație de doar 37.000 de locuitori și o suprafață care abia depășește 160 kilometri pătrați, se laudă cu cea mai mică rată a șomajului din lume: doar 1.5%. Cu o astfel de economie, era imposibil ca familia regală să fie una obișnuit de bogată.

Casa regala retine bijuterii in valoare de cateva milioane de lire sterline
Casa regala retine bijuterii in valoare de cateva milioane de lire sterline

Casa Liechtenstein, al cărui nume îl poartă principatul, este familia care moștenește, prin drept ereditar constițutional, conducerea națiunii din Liechtenstein. Familia provine din Castelul Liechtenstein din Austria de Jos, pe care l-a posedat din 1140 până în secolul al XIII-lea și pe care l-a recuperat în 1807. Fără să se califice pentru un scaun în Dieta Imperială inițial, familia a cumpărat în 1699 titlul de Lord de Schellenberg de la familia Hohenems și, în 1712 deținea deja regiunea Vaduz. Cele două ținuturi s-au unit în 1719 sub forma Principatului Liechtenstein, printr-un decret regal al Împăratului Charles al VI-lea, care l-a numit conducător peste acesta pe servitorul său loial, Anton Florian de Liechtenstein. Ca într-un basm, micuțul stat a devenit membru al Imperiului Sfânt Roman.

Dezinteresați să includă Liechtenstein în Uniunea Europeană, reprezentanții familiei regale, respectiv microstatul însuși sunt în relații bune cu statele membre. Drepturile statului la nivel european au crescut treptat, iar în 2003 membrii familiei regale au obținut drept de veto în Parlament și totodată dreptul de a demite Guvernul, printr-un referendum constituțional.

Averile impresionante ale familiei regale a Liechtensteinului

Johannes ”Hans” Adam Ferdinand Alois Josef Maria Marko d’Aviano Pius von und zu Liechtenstein este numele complet al actualului conducător al Principatului, născut în data de 14 februarie 1945 la Zurich. Acesta administrează teritoriul împărțit în 11 județe din castelul său de la Vaduz, care este și capitala microstatului.

In urma cu 50 de ani, in 1967, Printul Hans-Adam al-2-lea s-a casatorit cu Printesa Maria. Nunta a durat 5 zile, de miercuri pana duminica
In urma cu 50 de ani, in 1967, Printul Hans-Adam al-2-lea s-a casatorit cu Printesa Maria. Nunta a durat 5 zile, de miercuri pana duminica

Averea acestuia provine, în mod surprinzator, din afacerile bancare ale familiei, deși membrii acesteia dețin și o mulțime de terenuri și o colecție de artă de-a dreptul impresionantă, care include opere ale lui Rembrandt și Rubens și care este expusă la Muzeul Liechtenstein din Viena. LGT Group, deținută în exclusivitate de familia regală, este cea mai mare bancă privată din lume. Cifra de afaceri a acesteia se ridică la 40 de miliarde investite peste tot în lume. Așa cum era de așteptat, sediul principal se află la Vaduz. Prințul Hans-Adam al II-lea preferă să se concentreze însă pe treburile administrative ale Principatului Liechtenstein în loc să se ocupe de afaceri, responsabilitate care le-a revenit fratelui mai tânar al acestuia, Printul Philipp și celui de-al doilea vlăstar regal, Printul Maximillian.

Palatul resedinta al Familiei Regale se afla la Vaduz
Palatul resedinta al Familiei Regale se afla la Vaduz

Prințul, în vârstă de 72 de ani, a devenit conducător în 1989, când, tatăl său, Franz Joseph al II-lea a abdicat. După doar 10 ani, era declarat cea mai bogată figură regală într-un top al revistei Forbes. Cu toate astea, își păstrează modestia și glumește uneori, spunând că este nevoit să muncească din greu dimineața, pentru a-și putea permite să conducă seara. Din 2004, împarte responsabilitățile administrative cu unul dintre fiii săi, Printul Alois, deși este singurul monarh din lume cu drepturi absolute.

Viața amoroasă, secrete și o nuntă ca-n povești

Prințul Hans-Adam este al cincisprezecelea conducător din familia sa și primul care a crescut în Liechtenstein. Acesta s-a căsatorit în 1967, după terminarea studiilor, cu Contesa Marie Kinsky of Wchinitz and Tettau, care i-a dăruit 4 copii: Prințul moștenitor Alois (11 iunie 1968), Prințul Maximilian (6 mai 1969), Prințul Constantin (15 martie 1972) și Prințesa Tatjana (10 aprilie 1973).

Logodna celor doi a fost anuntață în data de 17 aprilie 1966, după numeroase speculații ale presei vremii. Numeroase surse au susținut chiar că Hans-Adam și Contesa Marie s-ar fi logodit de fapt cu un an mai devreme, în secret. Aceștia se cunosteau din 1961, pe când contesa, în vârstă de numai 21 de ani, a fost invitată la castel de însăși mama lui Hans-Adam al II-lea, Prințesa Gina. Prințul avea 16 ani pe atunci, dar a mărturisit ulterior că a fost vorba despre o dragoste la prima vedere.

Atunci cand are loc o nunta in Familia Regala, toti locuitorii micutei tari celebreaza momentul iesind pe strazi pentru a fi alaturi de cuplul regal
Atunci cand are loc o nunta in Familia Regala, toti locuitorii micutei tari celebreaza momentul iesind pe strazi pentru a fi alaturi de cuplul regal

Nunta a fost stabilită la un an după logodnă, pe 30 iulie 1967, pentru că Prințul să reușească să își finalizeze studiile. Acesta avea 21 de ani când s-a căsătorit cu prima și singura sa dragoste. Ceremonia propriu-zisă a avut loc într-o duminică și nu a fost una opulentă. Sărbatoarea a început însă de miercuri, ziua în care guvernatorii au venit la Schloss Vaduz pentru a le oferi viitorilor miri câteva daruri, printre care s-a numărat și un colier cu safire care putea fi convertit și în tiara. Joi a avut loc vernisajul unei expoziții a artiștilor locali din Vaduz și un concert susținut în camera muzicală din Balzers.

Cuplul a organizat joi o întâlnire cu presa la Waldhotel Valduz, în cadrul căreia a răspuns întrebărilor jurnalistilor naționali și internaționali. Vineri seara a avut loc serata miresei pentru membrii familiilor cuplului, unde au participat, așa cum era de așteptat, doar figuri regale, nobili, politicieni și diplomați; petrecerea a avut loc tot la Schloss Vaduz. Dacă ne luăm după spusele presei de atunci, distracția a ținut până în zori. Contesa Marie și-a făcut apariția într-o rochie superbă cu alb și galben, semnată Balmain și o tiara delicată și discretă.

În ziua nunții, Prințul Hans-Adam al II-lea și Prințesa Marie au început procesiunea în masină, de la Schloss până la sediul Guvernului, continuându-și plimbarea pe jos până la Biserica Sf. Florin. În vreme ce ginerele a fost însoțit de mama sa, Contesa Maria a fost condusă la altar de către tatal său, Contele Ferdinand Kinsky.

Palatul regal este inconjurat de o padure. Interioarele palatului sunt de-a dreptul spectaculoase
Palatul regal este inconjurat de o padure. Interioarele palatului sunt de-a dreptul spectaculoase

Prințesa Marie a purtat o rochie imperială creată de designerul parizian, Jacques Heim, din țesătură de mătase albă, pe care creatorul a accesorizat-o cu perle pe marginile trenei, pe mâneci și în partea din mijloc unde se suprapunea materialul. Voalul a fost prins cu o tiară Habsburg Fringe, adusă de către bunica ginerelui, Arhiducesa Elisabeth.

Episcopul de Chur, Johannes Vonderach, a fost cel care i-a cununat pe cei doi, însă, la ceremonie au fost prezente mai multe figuri clericale. Martori au fost frații mirelui, Prinții Philipp și Nikolaus, dar și Conții Ferdinand Kinsky, Hans Kinsky, Christian de Salen-Reifferscheidt-Raitz și Alexander Frick, deputat al Parlamentului. Cuplul a ales ca muzica din timpul ceremoniei să includă opere ale lui Josef Gabriel Rheinberger, Alessandro Scarlatti și Johann Fasch.

Lista invitaților a inclus Casele Habsburg-Lorraine, Bavaria, Hanover, Wurttemberg, Hesse, Baden și multe altele. La nuntă au fost prezente și Regina Annemarie de Hellenes, Prințesa Irene a Greciei și Prințesa Sofia a Spaniei, devenită ulterior Regină.

După ceremonia religioasa, oaspeții au fost invitați la recepția care a avut loc în castelul de la Vaduz. Aici au fost servite nu mai puțin de 7 feluri de mâncare, toate preparate de faimosul Felix Real. O a doua recepție, organizată pentru membrii Guvernului, a avut loc la un hotel din apropiere. Și, pentru că este deja o tradiție a principalității, în ziua nunții au avut loc și o paradă și un festival public cu focuri de artificii. Legat de luna de miere, cuplul nu a declarat decât prima destinație – Paris, tinându-le secrete pe următoarele pentru a avea parte de un sejur discret și ferit de ochii presei.

Deschizători de drumuri

Familia Regală a statului Liechtenstein încearcă să se ferească de ochii curioși, dar nu au putut ține departe de ochii presei iubirea dintre Prințul Nikolaus Maria și Angela Gisela Brown. De altfel, sunt prima familie regală care a acceptat o căsătorie interrasială, devenind deschizatori de drumuri și câștigând aprecierea tuturor.

Printul Nikolaus Mari s-a casatorit, in 2000, cu Angela Gisela Brown, designer de moda de origine afro-panameza
Printul Nikolaus Mari s-a casatorit, in 2000, cu Angela Gisela Brown, designer de moda de origine afro-panameza

Devenită prin căsatorie Prințesa de Liechtenstein, Angela Gisela Brown era, în ianuarie 2000, doar un designer de modă de origine afro-panameză. Printul Nikolaus a obținut consimțământul și binecuvântările intregii sale familii atunci când a decis să își unească destinul cu ea, în ciuda reacțiilor clasei elitiste, care ar fi preferat ca familia regală să nu primească în sânul său pe cineva care nu are sânge albastru. Cu sau fără consimțământul elitei, cei doi au un mariaj fericit în urma căruia a luat naștere, pe 18 mai 2001, Prințul Alfons Constantin Maria de Liechtenstein.

Alteta Sa Serenisima Hans-Adam al II-lea si relatiile cu Familia Regala a Romaniei

In urma cu doi ani, Principele Suveran de Liechtenstein a vizitat Romani, primind atunci de la Familia Regala a Romaniei titlurile de Profesor Honoris Causa si Senator ad Honorem
In urma cu doi ani, Principele Suveran de Liechtenstein a vizitat Romania, primind atunci de la Familia Regala a Romaniei titlurile de Profesor Honoris Causa si Senator ad Honorem

12 martie 2015 este ziua în care Principele Suveran de Liechtenstein Hans-Adam al II-lea a primit, de la Familia Regala a Romaniei, reprezentată de Principele Radu, titlurile de Professor Honoris Causa și Senator ad Honorem, într-o ceremonie care a avut loc la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Fondator, în anul 2000, al Institutului Liechtenstein din cadrul Universității Princeton din SUA și autor al bestsellerului tradus în peste cincisprezece limbi ”Statul în al Treilea Mileniu”, Principele Hans-Adam al II-lea a fost întâmpinat la Cluj de Alteța Sa Regală Principele Radu, care îi găzduise, în 2011 și pe Principele ereditar Alois și pe Principesa ereditară Sophie la București și la Sinaia.

Liechtenstein, statul în care poți savura o bere alături de Familia Regală

In urma cu 3 ani, familia Regala i-a invitat pe toti locuitorii tarii la castel pentru a savura impreuna o bere
In urma cu 3 ani, familia Regala i-a invitat pe toti locuitorii tarii la castel pentru a savura impreuna o bere

Liechtenstein este al șaselea cel mai mic stat din lume, detronat, dacă se poate spune asa, doar de San Marino, Tuvalu, Nauru, Monaco și Vatican. Într-o lume în care mărimea contează, se pare că locuitorilor le place să trăiască într-o țară mică. Doar într-un astfel de loc este posibil ca Familia Regală să invite toți băștinașii la o petrecere. Și chiar asta s-a întâmplat pe 15 august 2014, când membrii Familiei Regale i-au invitat pe toți cei 33.000 de locuitori de atunci la castel, pentru a se bucura împreună de bere rece și gustări delicioase.

Liechtenstein este atât de mic, încât s-a oferit să fie închiriat pentru evenimente corporative. Asta s-a întamplat în 2011, când Airbnb a cerut 70.000 de dolari pentru privilegiul de a închiria întreaga țară pentru o noapte. Clienții ar fi putut chiar să redenumească străzile și să decoreze cu propria emblemă corporatistă indicatoarele de circulație. Campania a avut parte de o publicitate uriașă, dar în final nimeni nu a plătit pentru acest privilegiu. Asta nu înseamnă că Liechtenstein este un stat sărac – dimpotrivă, este un adevărat paradis fiscal pentru investitorii străini și totodată producatorul unei treimi din totalul protezelor dentare din lume.

De altfel, și din punct de vedere politic microstatul stă destul de bine. Ultimul conflict din istoria sa recentă de doar 200 de ani a avut loc în 2007, când o unitate elvețiană de infanterie formată din 170 de persoane a invadat din greșeală țara lui Hans-Adam al II-lea, în timpul unei ploi torențiale care i-a derutat într-atât pe soldați, încât au depășit frontierele nemarcate. În 1985, tot elvețienii au stârnit un incendiu într-o pădure din Liechtenstein, în timp ce testau niște rachete, însă pacea a fost restabilită imediat. ”Intreaga problemă a fost rezolvată la un pahar de vin”, a declarat politicianul Harry Quaderer pentru Wall Street Journal. ”Avem o abordare destul de simplistă asupra acestor lucruri”, a mai completat oficialul din Liechtenstein.

Publicat: 26 iun. 2017, 20:03 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă