Lidia Buble a rămas cu un gust amar după participarea de la Asia Express: „Pe televizor se pun doar numite faze, secvențe”

Publicat: 05 mart. 2024, 17:26 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Lidia Buble (30 de ani) a vorbit în cadrul unui interviu recent despre participarea la Asia Express. În 2021, artista a făcut echipă cu sora ei, Estera în show-ul de la Antena 1, dar spune că a rămas cu un gust amar după ce a părăsit competiţia. Toate detaliile în rândurile de mai jos.

Asia Express a devenit un adevărat fenomen, o experiență pe care fiecare concurent a descris-o drept revelatoare, nebunească, inedită, însă Lidia Buble a avut parte şi de câteva experienţe mai puţin plăcute.

Lidia Buble a rămas cu un gust amar după participarea de la Asia Express

În sezonul 4 al emisiunii cântăreaţa s-a luptat alături de sora ei pentru marele premiu, însă parcursul lor s-a încheiat destul de devreme. Lidia Buble spune că la revenirea în ţară a fost surprinsă neplăcut de comentariile pe care le-a primit din partea telespectatorilor.

„Și-acum am rămas frustrată, pentru că treaba aia nu a fost deloc adevărată. Pe televizor se pun doar numite faze, secvențe”, a mărturisit şatena.

Cântăreața susține că multe lucruri nu au fost difuzate la TV, iar fanii emisiunii le-au judecat aspru din pricina unor decizii pe care le-au luat pe parcursul probelor.

„Pe televizor se pun doar numite faze, secvențe. Oamenii nu știu ce se află în spate. (…) Acolo lumea ne-a judecat greșit. Că nu se poate, voi care veniți dintr-o familie de oameni credincioși, n-aveți bun simț, nu știți să fiți oameni. (…) E frustrant să fii judecat pe nedrept. Am trecut peste. Eu eram obișnuită. Mai avusesem parte de hate, de bullying, atât în copilărie, cât și de când am intrat în industria muzicală. Sora mea a fost șocată, plângea. Pentru show, uneori, se mai fac anumite compromisuri, dar e ok. Dacă eu sunt împăcată cu mine și cei care mă cunosc știu adevărul e ok. În rest nu mai contează nimic”, a povestit Lidia Buble, pentru Unica.ro.

Boala de care suferă Lidia Buble

Lidia Buble, 30 de ani, este atentă la silueta ei, însă nu-și impune diete stricte. Artista a recunoscut că nu mănâncă decât carne de pește, de aceea s-ar considera, într-o oarecare măsură, vegetariană. Din meniul ei zilnic nu lipsesc peștele, pastele, salatele și supa de tăieței de casă, preparați după rețeta mamei ei. Lidia Buble recunoaște că este pofticioasă din fire și nu poate renunța definitiv la fistic, deși are alergie la acest aliment.

„Deși am intoleranță la fistic stiți că în 5 minute o să am limba cât casa și o să mă irit maxim, dar merită’, a mărturisit Lidia Buble.

Alergia alimentară se manifestă prin: prurit și umflături, erupții cutanate, probleme repiratorii, greață și vărsături. În cazuri severe, alergia poate provoca o reacție anafilactică și este nevoie de asistență medicală urgentă.

 

 

Sursă foto: social media

Publicat: 05 mart. 2024, 17:26 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă