Kelly Clarkson divorţează după şapte ani de căsătorie!

Publicat: 12 iun. 2020, 13:03 Autor: Elena Vedete

Kelly Clarkson divorțează de Brandon Blackstock după aproape șapte ani de căsnicie cu Brandon Blackstock, cu care are doi copii. 

Artista a depus actele de divorț săptămâna trecută, la un tribunal din Los Angeles. În documentele depuse la un tribunal din Los Angeles,  cântăreața a specificat că dorește ca acordul prenupțial să fie activat, iar custodia copiilor să fie comună, scrie TMZ.

Câștigătoarea American Idol are o avere de 45 de milioane de dolari.

Kelly și Brandon, manager de muzică country, au început să formeze un cuplu în 2011. Au împreună doi copii: River Rose (5 ani) și Remington Alexander (4 ani).

Luna trecută, Clarkson dezvăluia că își dorește mai mulți copii, însă nu și Blackstock care mai are alți doi din căsnicia anterioară. Recent, Kelly Clarkson și-a pus în vânzare ambele case, din California și Tennessee, pentru aproape 18 milioane de dolari, scrie profm.ro.

Kelly Clarkson își mai dorește un copil

Artista a declarat, recent, că își mai dorește un copil. Kelly Clarkson își mai dorește un copil, în ciuda faptului că anterior a declarat că „mai bine ar muri” decât să râmâmă însărcinată pentru a treia oară.

Artista are doi copii biologici, River, în vârstă de cinci ani, și lui Remington, în vârstă de patru ani, și era și mamă vitregă a celor doi copii ai soțului ei, Brandon Blackstock, pe care acesta îi are dintr-un mariaj anterior.

Cine e Kelly Clarkson

Kelly Clarkson a devenit faimoasă în 2002 când a câștigat show-ul American Idol. Prima ei piesă, „A Moment Like This”, a fost nr.1 în US Billboard Hot 100 și a devenit cel mai bine vândut single din 2002 în SUA. A urmat apoi primul ei album, Thankful (2003). Al doilea, Breakaway (2004), s-a vândut în 12 milioane de copii la nivel mondial și i-a adus două premii Grammy. A lansat peste trei ani My December (2007), apoi All I Ever Wanted (2009).

Piesa „My Life Would Suck Without You” deține recordul pentru cel mai mare salt către locul 1 din topul Hot 100. Cu al cincilea album de studio, Stronger (2011), Clarkson a devenit primul artist care a câștigat de două ori premiul Grammy pentru Best Pop Vocal Album. A devenit apoi prima femeie din America cu cel mai bine vândut album de sărbători – Wrapped in Red (2013).

Clarkson a vândut în total peste 25 milioane de copii ale albumelor sale la nivel mondial.

 

 

 

Publicat: 12 iun. 2020, 13:03 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă