Katy Perry, surprinsă în costum de baie. Vedeta mai are puţin timp şi naşte

de: Elena
15 07. 2020, 14:27

Katy Perry mai are puţin tipm până îşi va cunoaşte bebeluşul. Vedeta a fost fotografiată, zilele trecute, în costum de baie în Malibu. Fanii au fost extrem de surprinși deoarece i-au putut admira burtica de gravidă.

Îmbrăcată într-un costum de baie mov, întreg, vedeta s-a bucurat de mare și soare. Katy este activă pe ultima sută de metri și pare că nu își face griji pentru kilogramele în plus acumulate în sarcină.

https://www.instagram.com/p/CCoI3NeFJ4w/

Artista a dezvăluit de curând că a trecut prin momente în care a simțit că viața nu mai merită trăită. S-a întâmplat în 2017, când s-a despărțit pentru o perioadă de Orlando Bloom, logodnicul ei de acum și tatăl viitorului ei copil. Colac peste pupăză, nici albumul pe care l-a lansat atunci pe piață nu s-a bucurat de succes. Cântăreața a simțit că se prăbușește și în momentele acelea s-a gândit să își ia viața.

“Recunoștința este probabil singurul lucru care m-a salvat, pentru că altfel m-aș fi scufundat în propria tristețe”, a spus Katy Perry.

Katy Perry și Orlando Bloom încă nu s-au decis cu privire la numele fetiței lor

Katy Perry și Orlando Bloom încă nu s-au decis cu privire la numele fetiței lor, însă artista a mărturisit într-un interviu pentru Hits Radio care este porecla fetiței și ce anume face în trimestrul trei de sarcină„Uneori îi spun Kicky Perry. Este un joc de cuvinte. Sunt foarte activă acum. Doctorii îmi spun să fiu activă, așa că am dansat, am cântat foarte mult.”

Orlando Bloom a dezvăluit pentru Good Morning America faptul că este extrem de entuziasmat că va avea o fetiță. „Abia aștept. Sunt nerăbdător deoarece îmi plac acele momente liniștite, petrecute alături de familie și de copil, în care încerci să fii de ajutor și să ocrotești acea viață”, a spus Orlando Bloom.

Recent, artista a vorbit și despre depresie. „Câteodată nu știu ce este mai rău, să mă feresc de virus sau valurile de depresie care vin cu situația asta. Am cinci zile bune și după aia două în care stau și plâng toată ziua, uitându-mă la degetele de la picioare. Cred că este cu siguranță ceva hormonal.”