Jorge a transmis recent pe internet un mesaj prin care vrea să tragă un semnal de alarmă în rândul tinerilor. Cântărețul a abordat public problema legată de lipsa de maturitate a băieților din zilele noastre, motiv pentru care, zice el, fetelor le este foarte greu să își găsească un partener. Iată ce a spus acesta!
În ciuda vieții active pe care o are, artistul își face mereu timp să își țină la curent comunitatea cu activitățile lui zilnice. Mai mult, Jorge dezbate mereu subiecte actuale care sunt de interes pentru cei ce-l urmăresc. De curând, el a abordat subiectul legat de băieții cu vârste cuprinse între 20-30 de ani, despre care spune că nu sunt foarte maturi.
Jorge este nemulțumit de tinerii din noua generaţie pentru că este tatăl unei adolescente, Karina, iar posibilitatea ca aceasta să vina curând cu un iubit acasă este foarte mare. Până atunci, cântărețul a simțit nevoia să semnaleze niște nereguli în comportamentele tinerilor.
Cu puțin timp în urmă, Jorge a postat un filmuleț pe TikTok în care le oferă tinerilor câteva sfaturi. Acesta susține că fetele nu reușesc să își formeze relații din cauza băieţilor care sunt neserioși.
„Am și eu o întrebare pentru băieții, bărbații între 20-30 de ani. Fetele, la vârstele astea, din ce am auzit în jurul meu, nu își găsesc iubiți. Voi ce păziți, fraților? Cu ce vă ocupați? Fetelor, cum îi găsiți măi pe băieți? Că ăștia zici că s-au ascuns în gaură de șarpe. Sau dacă sunt, n-ai ce să faci cu ei, că nu sunt destul de maturi. Băi băieți, hai să ne revenim un pic, hai să devenim bărbați”, a spus el.
În urmă cu 2 zile, Jorge și-a sărbătorit cea de-a 42-a aniversare. Acesta a postat un mesaj pe instagram în care și-a exprimat dorințele pentru viitor și muțumirea pentru persoanele iubite și fanii lui.
„Astăzi, la 42 de ani, îmi doresc să continui să explorez, să iubesc și să trăiesc cu autenticitate. Vă îndemn pe toți să faceți la fel. Trăiți fiecare zi cu pasiune și curiozitate, căci viața este prea scurtă pentru regrete. Să fim curajoși, să ne urmăm inimile și să nu uităm niciodată că cele mai frumoase călătorii sunt cele pe care le trăim cu sufletul deschis.
Mulțumesc copiilor mei, sotiei pentru iubirea necondiționată si vouă, că sunteți alături de mine în fiecare zi. Să ne bucurăm împreună de fiecare clipă și să creăm amintiri de neuitat.”
Sursă foto: social media