JO: „Muzica mea e vindecătoare!”

Publicat: 29 mai 2018, 10:00 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

„Pe mine mă vindecă muzica mea!”

Cam așa a început discuția noastră cu JO, artistul despre care putem spune că face parte din Liga Campionilor la… profunzime din România.
Versurile pe care le face, completate de linia melodică, reușesc fără doar și poate să facă piele de găină.

Aceleași stări le ai și atunci când asculți cea mai nouă piesă a artistei, „În lipsa ta”. „Piesa asta este puțin altfel. Este despre vina femeilor. În general, în România, femeile nu-și asumă vina. Aici majoritatea femeilor se scot pe ele victime, de aceea mi-am dorit să fac această piesă, puțin altfel!”, ne-a declarat JO.

Ascultați piesa și o să ne dați dreptate. Muzica ei este vindecătoare în ambele direcții. O dată ne vindecă pe noi ascultătorii și a doua oară o vindecă pe ea, interpreta. Acestea sunt parte din declarații pe care ni le-a făcut JO zilele trecute.

JO: „Muzica mea e vindecătoare!”

Și, privind întreg contextul, ne întrebăm de unde vin toate? Să fie, oare, din copilărie? Și, daca da, cum a fost ea?

„Am avut o copilărie minunată, n-am trecut prin greutăți, n-am simțit ce înseamnă greul. Familia mea m-a susținut și mă susține în continuare. Suntem binecuvântați!”. Și, cu o imagine atât de puternică a instituției care se numește familia, nu putem să nu mergem mai departe și să o întrebăm despre ce planuri are în zona asta.

A zis că mai așteaptă, deși își dorește să fie o mămică tânără. Mă opresc aici, aleg să nu dezvălui mai multe.
Vă invit să urmăriți materialul video.

Publicat: 29 mai 2018, 10:00 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă