Israela Vodovoz a fost repatriata si inmormantata in Israel, a precizat avocata milionarei.
Trupul neinsufletit al femeii de 70 de ani a fost ridicat miercuri de la IML si transportat in Israel, acolo unde locuiau copiii sai. Israela a fost condusa pe ultimul drum, joi, 15 martie.
„Trupul a fost repatriat și ieri (n.r. joi) a fost înmormântată cu toate ritualurile aferente,” a declarat Rodica Bucur, avocata Israelei Vodovoz, potrivit Spynews.ro.
Amintim ca Israela Vodovoz a fost gasita moarta in casa, in urma cu o saptamana. Ea decedase de mai mult timp, trupul ei intrand in putrefactie. Chiar avocata sa a facut descoperirea socanta, ingrijorata ca aceasta nu mai raspunde la telefon. Usa apartamentului unde locuia singura a fost sparta. Israela zacea intinsa pe jos, in baie, dezbracata.
Copiii ei, Hyla și Ianiv, au fost cei care s-au ocupat de costurile necesare repatrierii femeii de afaceri. Spre deosebire de tradiţia creştină, în religia mozaică omul care trece în nefiiinţă are parte de astfel de înmormântare. Evreii tratează cu mult respect corpul celui mort, dovada acestui fapt o reprezintă numeroasele tradiţii care au loc cu ocazia acestui eveniment.
După ce este constatat decesul persoanei, urmează etapa numită Taharah care reprezintă spalarea trupului pentru îngropare. După acest moment sunt rostite rugăciunile pentru iertarea pacatelor celui decedat, iar corpul fără suflare este învelit într-o pânză albă numită „tachrichim”. Imediat ce a fost pus în aceasta pânză, corpul trebuie sa rămână neatins, dar supravegheat până la momentul înmormântării, mai scrie sursa citata.