Irinel Columbeanu, fantezii cu Monica Gabor! Cum se petreceau serile lor de amor: „Își imagina că e o actriță chinezoaică”

Publicat: 07 mart. 2024, 10:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Ce fantezii avea Irinel Columbeanu cu Monica Gabor. Detalii picante din timpul mariajului celor doi foști soți au ieșit la iveală.

În cel de-al doilea volum al cărții sale, “Istoriile unui vehement. Apofenia”, Irinel Columbeanu a făcut dezvăluiri fără precedent. Printre ele, inclusiv detalii despre fanteziile pe care le avea cu fosta soție, Monica Gabor.

Ce fantezii avea Irinel Columbeanu cu Monica Gabor

„Bineînțeles că nici Ili nu era perfect. Din moment ce făcea el ce făcea și tot reușea să găsească ceva de criticat la persoanele apropiate. Ieri la părinți, azi la iubite, și mâine cine știe la cine. Nu ieșeau chiar zi de zi în oraș. Dacă n-ar fi fost prezentările, ar fi stat poate mai mult în casă, ei singuri.

Oricum, se simțeau foarte bine împreună, chiar și când pur și simplu stăteau în casă fără să facă nimic special, sau uitându-se la filme. În fiecare zi, după ce se trezeau, mergeau alături la sala de gimnastică, după care mâncau. În astfel de clipe de răgaz ei îi plăcea, mai ales după ce Ili o și învăță cum, ca el s-o lase să îl radă pe față. Iar lui îi plăcea să se uite la ea și să și-o închipuie în diferite ipostaze, cel mai adesea imaginându-și că este o actriță chinezoaică. De altfel, asta îi și recomandă să facă mai târziu în viață, ținând cont de trăsăturile ei asiatice, cu ochii care lui i se păreau migdalați”, scrie în volumul al doilea al cărții lui Columbeanu.

În “Apofenia”, Irinel Columbeanu a dat cât s-a putut “din casă”. Fostul om de afaceri de la Izvorani a relatat un episod întâmplat după nuntă, în timp ce el și Monica, proaspăt căsătoriți se aflau la mare, pe litoralul românesc. Monica Gabor i-ar fi atras la un moment dat atenția că potrivit obiceiului său, iar va fuma și iar va bea. Iar replica lui Iri a făcut-o să plângă și să vrea să se retragă singură de la masă.

Foto: social media

Publicat: 07 mart. 2024, 10:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă