Irina Fodor a făcut primele declaraţii după ce foştii juraţi de la Chefi la cuţite au renunţat la proiect. Pe platourile de filmare, prezentatoarea TV şi bucătarii au legat o frumoasă relaţie de prietenie, deşi au lucrat împreună o scurtă perioadă. Soţia lui Răzvan Fodor i-a liniştit pe fanii show-ului culinar şi a dezvăluit că filmările pentru noul sezon sunt pe cale să înceapă.
Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au decis să se retragă din emisiunea Chefi la cuţite. Timp de 12 sezoane au făcut spectacol pe micile ecrane, iar telespectatorii nu îşi imaginau că echipa lor se va destrăma prea curând. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI)
În cadrul unui interviu recent, prezentatoarea emisiunii Chefi la cuţite a dat câteva detalii despre show. Deşi nu a putut să le împărtăşească prea multe amănunte celor care o urmăresc, Irina Fodor i-a liniştit pe fani şi le-a dezăluit că emisiunea va continua.
„În primul rând, ei sunt prieteni foarte buni cu soțul meu, cu Răzvan. Au deja peste 10 ani de când se cunosc! Ținem legătura, evident, în continuare. Cât despre ce se întâmplă acum, nu este un moment în care să vă pot da foarte multe detalii! Ce pot să vă spun este că în curând se vor afla toate noutățile de care are toată lumea nevoie. Totul este bine! La asta pot să răspund ferm: da! (n.r. Chefi la cuțite merge mai departe)”, a spus Irina Fodor pentru Ego.
Pe lângă cariera pe care o are în lumina reflectoarelor, soţia lui Răzvan Fodor este activă şi în mediul online. Astfel, pe lângă ceea ce face pe micul ecran, vedeta este și influencer.
În cadrul unui interviu recent, vedeta a fost întrebată din ce câştigă cei mai mulţi bani. Soţia lui Răzvan Fodor a fost extrem de sinceră şi a explicat faptul că munca și implicarea îi aduc profituri în toate domeniile.
”Cu muncă, se câștigă bine și, și (nr. și din televiziune, și din online) Important e să iei în serios proiectele și să le duci la capăt cât poți de bine, indiferent că sunt online sau la TV”, a spus Irina Fodor, conform Unica.
În continuare, soţia lui Răzvan Fodor a povestit faptul că la începutul carierei sale, a pierdut un proiect important din cauza faptului că nu avea experienţă. Vedeta a ratat oportunitatea de a prezenta știrilor din sport, iar la vremea respectivă acest lucru a supărat-o foarte tare.
”Cred că eram ultimul an la facultate când am dat o probă pentru prezentatoare de știri sportive. Aveam zero experiență, evident că nu l-am luat. Știu că atunci am fost destul de amărâtă, dar destinul avea alte planuri pentru mine, când aveam să fiu pregătită. Iar ce fac astăzi mi se pare că mi se potrivește mult mai bine”, a mai adăugat soția lui Răzvan Fodor.
Sursă foto: social media