În ce condiţii se vor susţine examenele. Autorităţile au impus reguli stricte

Publicat: 17 mai 2020, 08:57 Autor: Hermina Hagianu News
În ce condiţii se vor susţine examenele. Autorităţile au impus reguli stricte

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au stabilit regulile de care elevii, dar şi profesorii trebuie să ţină cont pe parcursul orelor de pregătire şi examenelor. Au fost stabilite prevederi pentru intrarea în unităţile de învăţământ, grupele dintr-o clasă, dar şi pentru grupurile sanitare.

Potrivit ultimelor informaţii, reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării împreună cu Ministerul Sănătăţii au emis un ordin comun, care stabileşte măsuri pentru unităţile/instituţiile de învăţământ, instituţiile publice, pentru toate structurile aflate în subordonarea MEC.

Măsuri pentru organizarea activităţii în actualul context epidemiologic:

  •  accesul în instituţii trebuie organizat astfel încât să existe o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate;
  • accesul este interzis pentru persoanele care au o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3 grade Celsius – temperatura va fi măsurată la intrarea în incinta instituţiei;
  •  suprafeţele expuse vor fi dezinfectate şi, de asemenea, se vor evita aglomerările de persoane.

Măsuri de prevenire şi protecţie în perioada desfăşurării activităţilor de pregătire pentru elevii din clasele terminale şi în perioada organizării examenelor naţionale şi de certificare şi calificare:

  •  activitatea de pregătire se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi;
  •  pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite, iar programul organizat astfel încât, simultan, să nu se întâlnească mai mult de două grupe de elevi;
  •  înainte de începerea activităţii, spaţiile vor fi dezinfectate cu substanţe biocide, pe bază de clor sau alcool, activitate urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puţin 30 de minute;
  •  accesul în interiorul unităţii de învăţământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii – temperatură care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius – şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii;
  • elevii şi profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală, iar elevii vor fi aşezaţi în bănci astfel încât să aibă cel puţin un loc liber în stânga şi în dreapta şi un rând liber în faţă şi în spate;
  •  măştile purtate vor fi colectate în locuri special amenajate.

Totodată, unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior au obligaţia să asigure următoarele măsuri pentru elevii, studenţii şi personalul din cadrul acestora:

Măsuri la intrarea în instituţie a elevilor/studenţilor şi a cadrelor didactice:

Asigurarea triajului epidemiologic pentru candidaţi şi examinatori (va cuprinde şi termometrizare şi declararea de antecedente personale privind simptomatologia respiratorie)

  •  prestabilirea circuitului către/şi din sala de examen;
  •  candidaţii şi supraveghetorii vor fi protejaţi prin masca facială;
  •  intrarea în sala de examen se va face în mod organizat, pe rând, păstrând distanţa de 2 metri, iar în faţa uşii vor exista marcaje cu bandă colorată;
  •  pupitrele vor fi individualizate/prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală;
  •  personalul ce asigură supravegherea va dirija candidatul către locul destinat.

Asigurarea condiţiilor igienice în sala de curs/examen:

  •  asigurarea curăţeniei şi dezinfectării pardoselilor, a locurilor de activitate (pupitre, scaune), a clanţelor, a mânerelor de la ferestre, a pervazurilor – prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide pe bază de clor sau alcool, înainte şi după fiecare serie de candidaţi;
  • aerisirea sălii, înainte de examen, pentru o perioadă de cel puţin 30 de minute;
  • la intrarea în sală, se vor amplasa dispozitive medicale cu substanţă dezinfectantă pentru mâini;
  •  stabilirea locurilor se va face păstrând o distanţă între candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 metri;
  • pe toată durata cursurilor/examinării se vor respecta regulile generale ale unei conduite sănătoase (distanţarea socială, evitarea atingerii nasului cu mâna, a ochilor şi a gurii, strănutul în pliul cotului/batista de unică folosinţă, evitarea contactelor directe cu cei din jur).

 Asigurarea condiţiilor igienice pentru grupul sanitar care deserveşte sala de curs/examen

  •  asigurarea de dispozitive medicale cu substanţă dezinfectantă pentru mâini la intrarea în toaletă;
  •  asigurarea de hârtie igienică în fiecare cabină a toaletei;
  •  asigurarea de dispensere cu săpun, situate lângă lavoare;
  •  asigurarea de dispozitive cu prosoape de hârtie sau uscătoare pentru mâini;
  •  asigurarea curăţeniei şi dezinfectării întregului grup sanitar (vas WC, lavoare, clanţe, pardoseala).
Publicat: 17 mai 2020, 08:57 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă