În ce condiții acceptă Ilinca Vandici campanii online cu fiul ei. Ce tarif are: „Au fost proiecte pe care le-am refuzat din două motive”.
Cât timp aloci pentru campaniile online, am înțeles că se muncește destul de mult.
Bineînțeles. Depinde de campanie. Da și nu. Iți spun de ce. Eu am o echipă cu care lucrez pe partea asta și atunci cumva tot brainstormingul noi îi facem împreună. Adică noi primim de la client care este produsul, mă rog, de fapt, lucrurile sunt altfel. Primim de la client produsul, îl testez, văd ce și cum stă, cu o lună 2 înainte, decidem dacă facem sau dacă nu facem.
După care ne luăm un brief de la client. Important este să știm ce își dorește clientul pentru colaborarea respectivă. După care, împreună cu echipa stăm și gândim, ne luăm referințe din străinătate și gândim care e modalitatea în care prezentăm produsul respectiv. Orii de video-uri, ori foto etc.
Iar în funcție de asta, stabilim o zi de filmare, ne aducem tot ce e necesar și facem, creăm conținutul. Adică nu e mare-mare bătaie de cap pentru mine, cel puțin asta pentru că am o echipă și pentru că sunt foarte organizată și eu știu exact. În momentul în care noi am decis că facem asta, păi atunci noi scriem pe mail tot: “ai nevoie de ținută albă, pantofi negri, machiaj puțin sau make-up, no make-up, sau ruj roșu sau evităm culorile alea”.
Adică noi știm exact în momentul în care stabilim ziua de filmare. Și iarăși, foarte important, când stabilim o zi de filmare, atunci încercăm să facem tot ce e de făcut. Mi se pare că funcționăm foarte bine din punctul ăsta de vedere.
Ți se întâmplă des să refuzi contracte pe online?
Nu foarte des, cel puțin acum. Asta pentru că deja cumva oamenii, mă cunosc, și-au dat seama exact ce vreau să transmit, ce promovez, care sunt produsele cu care imaginea mea se poate asocia extrem de bine. Și atunci, din start, cumva propunerile vin mai mult decât perfecte. Făcând asocierea asta între imaginea mea și produsul respectiv.
În trecut recunosc că da, au fost foarte multe.
Din ce motive, le refuzat? Motive financiare sau din alte motive?
Păi… odată mi se părea că nu. N-am cum să zic că, între noi fie vorba, dar sincer de la bun început n-am făcut asta pentru bani, pentru că eu muncesc. Am o carieră de 20 de ani de zile, adică îmi câștig din alte părți. Am făcut-o, unul pentru că era la modă la momentul respectiv Instagram-ul și să faci treaba asta pe Instagram, doi pentru că de 20 de ani sau, mă rog, mai puțin de 20, eu investesc permanent în imaginea mea.
Și atunci am zis, “OK, hai că poate e momentul și să câștig ceva din asta, pe lângă munca pe care o depun eu la televiziune sau pe, canalul meu de Youtube”. Și atunci ăla a fost momentul în care am decis, “ok, hai să facem asta”. Bineînțeles că în momentul în care lumea a început să vadă că am început să fac astfel de promovări, au venit înspre mine tot felul… cu de toate.
Doar că… 1 – erau produse care efectiv nu se pupau cu imaginea pur și simplu și 2 – foarte important, eu întotdeauna testez produsele pe care le promovez. Întotdeauna le testez, vreau să le văd, vreau să le văd ambalajul, vreau să arate cât mai bine, cât mai frumos, după care vreau să testez ce e în interior.
Au fost momente în care m-a întrebat cineva: “Măi, dar nu îți e frică să testezi atâtea creme, adică cum le pui pe față?”. Păi da, doar că înainte de asta, eu îmi fac research-ul despre compania respectivă, despre câți ani are, care sunt studiile pe care le-au făcut ei înainte, unde-i fabrica, ce conține produsul respectiv și dacă toate au fost în regulă. Apoi am și testat crema respectivă, habar nu am unde vor, pe față, pe păr, nu contează și ulterior, dacă produsele au fost bune și de cele mai multe ori produsele au fost bune, da, am acceptat să le și promovez.
Dar, iarăși în stilul meu, pentru că întotdeauna am spus ce mi se potrivește mie e posibil să nu ți se potrivească ție. De asemenea, poate e bun pentru mine, dar nu-i bun pentru tine. Asta cu produsele, pentru față și cremele de îngrijire, este regulă, general valabilă, nu e musai o cremă să se potrivească la fel de bine pentru 2 persoane sau să aibă aceeași eficacitate.
Și atunci, în stilul meu caracteristic, întotdeauna am spus “pentru mine asta funcționează, asta încerc în momentul de față, îmi face bine, îmi place cum se simte”, și așa mai departe. Dar da, deci, revenind, au fost proiecte pe care le-am refuzat din aceste două motive, ori că produsul nu se potrivea deloc cu imaginea mea, ori că nu mi-a plăcut mie produsul.
Te-ai gândit să iei campanii și pentru tine împreună cu Zian? Bănuiesc că au fost tot felul de propuneri. Le-ai refuzat sau?
Au fost foarte multe propuneri. Prima campanie pe care am făcut-o cu Zian și pe care am acceptat s-o fac a fost cea pentru un brand de bijuterii cu diamante. De ce? Pentru că a fost clipul și proiectul de Crăciun. Crăciunul înseamnă familie, înseamnă iubire, înseamnă cadouri și atunci mi s-a părut mai mult decât potrivit. Cu atât mai mult cu cât l-am întrebat pe Zian dacă își dorește să vină.
El a spus că își dorește, știi cum e, de obicei, când mi se propun lucruri de genul ăsta, eu zic “ok, din punctul meu de vedere, dacă consideri că totul e OK, putem să facem, însă nu garantez pentru copil”. Da, efectiv, nu garantez, pentru că eu nu vreau să-mi oblig copilul să facă ceva ce el nu își dorește să facă și atunci, dacă face bine, dacă nu bine. Și întotdeauna îmi iau marjă de eroare.
Întotdeauna, apropo de planuri pe care îl facem înainte, în momentul în care e implicat Zian, pentru că au fost cele 2 campanii, am zis “Așa, bun. Ăsta-i scenariul în care apare copilul și face cel rugăm noi să facă și i se pare cool și se distrează, ăsta e scenariul în care copilul nu vrea să facă”. Și atunci ce facem? Uite asta facem perfect, suntem acoperiți și facem. Noi venim cu 2 propuneri, da, pentru că sunt imprevizibili copiiii.
Eu nu pot să trag de el, Doamne ferește, exclus. Asta e fun pentru el, cu atât mai mult cu cât, la una din ședințele foto pentru una din campanii, managerul meu, super drăguț, a avut o discuție cu el înainte. Asta era acum 2 ani. I-a spus: “Iți place să-ți cumperi mașinuțe?”. “Da, cel mai mult”. “Sunt scumpe mașinuțele pe care ți le cumperi?”.
Și el zice “câteodată da, de aia mama îmi ia doar câte una”. Și atunci managerul meu îi spune, “păi, fii atent, ca să ai tu bănuții tăi să-ți cumperi câte mașinuțe vrei, facem video ăsta și în urma a ceea ce muncim noi astăzi o să primești bănuți și o să-ți cumperi mașinuțe pentru o lună de zile”. Și Zian era “wow, ce tare!”. Și ce crezi?
După ce am terminat de filmat clipul s-a dus direct la doamna și i-a spus: “Banii mei?”. A leșinat toată lumea de râs, dar copilul, asta a reținut. Păi, nu așa i s-a spus lui? Așa i s-a spus că face filmarea și primește bănuții. Asta e foarte important să îi spui. I-a făcut foarte mare plăcere și, ce crezi, a făcut o scenă de vreo 7 ori. 7 duble a tras și nu a comentat până la sfârșit, după ultima unde a zis, “gata mama, nu mai vreau”.
Atunci am zis: “Ok, avem, încercăm să facem ceva din ce am filmat. Perfect, la revedere, gata, să lăsăm copilul în pace”. La următoarea campanie iarăși l-am întrebat pe el. Plus că mi s-a părut foarte important pentru că el face aceste cursuri de engleză online și atunci mi s-a părut superb că putem să și promovăm cumva treaba asta. Eu ca mamă, văzând cât de repede a evoluat el pe partea asta de engleză, făcând lucrurile respective care sunt super interactive și lui i-a plăcut și așa, el nefiind genul de copil care să aibă răbdare să stea într-un loc.
Bun și atunci, dacă am văzut că totul se pupă și totul e perfect, am făcut și campaniile pentru aceste cursuri de engleză. Astea sunt singurele două în care ne-am implicat, în care l-am implicat pe Zian. Nu îmi doresc să mă implic foarte mult, însă dacă găsesc într-adevăr proiecte pe care el să se muleze foarte bine, îl întreb, asta o dată, și doi, întotdeauna mă gândesc să fie ceva care să ajute.
Foto: PR Kanal D / Arhiva ciao.ro