IMAGINI EXCLUSIVE | Gândul: Ce au pus la cale liderii PSD și Robert Negoiță?

Publicat: 27 iun. 2021, 19:35 Autor: Maria Apostol General

Apă plată și minerală pe linie. Cu asta și-au potolit setea politicienii din opoziție într-o zi toridă de vară, la o terasă, pe Splaiul Unirii. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, în capul mesei, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Robert Negoiță, fost membru PSD, plecat în urma unor divergențe cu Gabriela Firea, au ”dezbătut” ultimele probleme ale României. Gândul a obținut, în exclusivitate, imaginile momentului! 

Negocieri s-ar putea spune, pentru că or fi toți în opoziție, dar provin din partide politice diferite. Startul discuției l-a dat șeful PSD, Marcel Ciolacu, omul care, la un moment dat, a înfruntat, de unul singur, actualele partide de guvernământ. Cu idei au intrat în discuție, pe rând, foștii premieri Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, despre care nu se poate spune că nu știu cu ce se mănâncă politica la nivel înalt, relatează Gândul, în exclusivitate.

Robert Negoiță, afacerist, în primul rând, dar și primar cu temelie solidă în Sectorul 3 al Capitalei, a avut și el un cuvând de spus. Din imaginile pe care GANDUL.RO vi le propune, în exclusivitate, se poate vedea că oamenii par a avea un punct comun. ”Au bătut palma”, pe românește, după care au trecut la poveștile personale, întâmplări amuzante, planuri și multe altele. Destinși, cei patru politicieni și-au luat și câte o cafeluță, pe care au sorbit-o tacticos, în timp ce puneau țara la cale.

Nu i-a prins seara la terasă, pentru că ”negocierea” s-a rezolvat relativ rapid. Pe aceeași lungine de undă au fost cei patru ”grei” ai politicii, astfel că, după aproximativ două ore, s-au ridicat de la masa și și-au văzut de drum. Nu înainte de a se saluta, ca niște veritabili prieteni, în primul rând, și de a stabili o nouă întâlnire, în aceeași formație, poate chiar la aceeași terasă.

Cine sunt cei patru politicieni

Ion-Marcel Ciolacu este un politician român, fost președinte al Camerei Deputaților și președinte al Partidului Social Democrat. De profesie jurist, Ciolacu s-a specializat ulterior în administrație publică locală, finalizând o serie de programe educaționale postuniversitare.

Sorin Mihai Grindeanu (PSD) este un politician de profesie informatician, care a ocupat funcția de prim-ministru al României din 4 ianuarie 2017 până la 29 iunie 2017. Este al 104-lea prim-ministru al României din 1862, de la Unirea guvernelor Principatelor Unite. Grindeanu este și membru al Camerei Deputaților din România, din 2020.

Mihai Tudose este europarlamentar, membru al Partidului Social Democrat și fost premier al României din 29 iunie 2017 până pe 16 ianuarie 2018, când și-a dat demisia. Este membru al partidului Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților.

Robert Negoiță este un afacerist și politician român, membru al Partidul Bucureşti 2020 și primar al Sectorului 3.

Publicat: 27 iun. 2021, 19:35 Autor: Maria Apostol General
Tags:
Pe aceeași temă