Imagini emoționante de la parastasul lui Petrică Mâțu Stoian. Ce mesaj a transmis cântăreața Steliana Sima

Publicat: 02 mai 2022, 10:56 Autor: Maria Apostol Vedete

Au trecut șase luni de la moartea lui Petrică Mâțu Stoian și, în mod surprinzător, la parastasul organizat în memoria lui au fost prezenți foarte puțini colegi de scenă și apropiați ai regretatului artist. 

Moartea controversată a lui Petrică Mâțu Stoian a creat două tabere în rândul apropiaților săi: cei care i-au dat crezare impresarului său, Doru Gușman, și cei cei care au rezonat cu surorile regretatului interpret. Pentru că, la mijloc, s-au aruncat acuzații dure.

Reamintim faptul că Doru Gușman le-a numit ”hiene” pe cele două femei, în timp ce acestea au susținut că fratele lor a fost forțat de către acesta să cânte, deși era bolnav.

De mai multe ori s-a vehiculat că cele două ”tabere” și-ar dori să îngroape securea războiului. Însă acest lucru nu pare să se fi întâmplat nici acum, după șașe luni de când a murit Petrică Mâțu Stoian.

Impresarul Gușman a organizat singur o pomană în memoria artistului. La eveniment nu a participat multă lume, însă printre ei a fost și cântăreața Steliana Sima, care a transmis un mesaj.

Pomenirea de șase luni a colegului meu drag Petrică Mâțu Stoian. Greu de crezut, greu de înțeles, greu de acceptat! Mi-e tare dor de tine! Dumnezeu să-l odihnească în rândul celor drepți!”, a scris interpreta, care a fost printre puținii artiști prezenți la eveniment.

Anchetă în cazul morții lui Petrică Mâțu Stoian

Avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian, cea care se ocupă de dosarul morții artistului, susține că ancheta în acest caz este tărăgănată. Mai mult decât atât, i-a fost restricționat și accesul la dovezi.

Carmen Obârsanu a cerut reaudierea medicilor de la clinica unde regretatul interpret a fost tratat în camera hiperbară.

Mi-a dat ordonanța că pot să fac copie din dosar cu excepția actelor medico legale. Acestea nu sunt nici acum finalizate. Pentru ca s-au trimis la Timișoara pentru testul toxicologic. Și de acolo îmi tot zic că se îmbolnăvesc toți, pe rand, de Covid. Săptămâna trecută s-a trimis rezultatul analizei la Caraș, la serviciul de medicină legală. Bineînțeles că medicul de acolo a plecat în concediu… Ca să facă raportul final trebuie să ceară puncte de vedere de la diverse instituții de învățământ superior, clinici, din țară”, a declarat avocata pentru Star Popular.

Publicat: 02 mai 2022, 10:56 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă