Imagini cu casa în care locuiește Mirabela Dauer. 200.000 de euro a costat locuința artistei dintr-o comună din județul Ilfov

Publicat: 06 feb. 2024, 11:00 Autor: Soare Raisa Vedete

Imagini cu casa în care locuiește Mirabela Dauer. 200.000 de euro a costat locuința artistei dintr-o comună din județul Ilfov. 

În vârstă de 76 de ani, Mirabela Dauer e mulțumită că a reușit să își îndeplinească o mare dorință: aceea de a avea casa mult visată. Ani de zile artista a locuit în București, însă în anul 2011, cu ajutorul prietenilor, și-a achiziționat o casă în comuna Roșu din județul Ilfov.

Imagini cu casa în care locuiește Mirabela Dauer

În aprilie 2011, locuința era în construcție, însă în octombrie ea a fost finalizată, iar cântăreața s-a și mutat. 200.000 de euro a costat, însă nu regretă niciun ban investit. Vila are 180 metri pătrați. La parter se găsesc o sufragerie, o bucătărie, o baie și o terasă închisă, în timp ce la etaj se află două dormitoare, un dressing și un birou.

„Casa cealaltă mi-a adus numai nefericire. Am încercat la toate băncile să îmi dea bani. Nu mi-au aprobat creditul pentru că eram bătrână şi credeau că mor. Prietenii mei au văzut. Când m-am întors din America, în aprilie, am avut o surpriză. Eu dădusem un avans la o căsuţă tot aici, l-am pierdut.

200.000 de euro a costat locuința artistei dintr-o comună din județul Ilfov

Era o construcţie aici. Ei au cumpărat terenul şi au construit parterul. Asta a fost visul meu să am o căsuţă. (….) Am foarte mulţi pitici, mereu cumpăr”, a spus cântăreața cu câțiva ani în urmă în emisiunea „Agentul VIP”, de la Antena Stars.

Timpul a trecut, iar Mirabela Dauer a tot investit în locuința ei, dar mai ales în grădină, unde are o mulțime de flori, dar și mulți pitici. Într-un interviu pentru o emisiune de la Pro TV, ea declara, mândră de florile ei: „Acesta este crinul meu portocaliu. Este de la Mihai Constantinescu.

E superb, îl am din 2019 și l-am înmulțit în toată grădina. Am primit acum câteva zile și de la Fuego flori. (…) Să știi că florile mele sunt frumoase și înfloresc așa tot timpul pentru că eu vorbesc cu ele, am grijă de ele”, a mărturisit Mirabela Dauer.

Sursa foto: Capturi PRO TV

Publicat: 06 feb. 2024, 11:00 Autor: Soare Raisa Vedete
Am absolvit facultatea de Jurnalism din București. Am lucrat în mai multe redacții precum Antena Stars, Antena 1, Kanal D…...
Pe aceeași temă