Ilinca Vandici a fost nevoită să-i justifice fiului său o situație dificilă în care se află: ”La început mi-a fost destul de greu să-i explic…”

Publicat: 31 iul. 2022, 11:34 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Ilinca Vandici și-a sărbătorit fiul zilele trecute. Micuțul Zian a împlinit 5 anișori.

Ilinca Vandici i-a făcut o petrecere de vis fiului său, zilele trecute, cu ocazia împlinirii celor 5 ani. Micuțul Zian și-a dorit petrecere la piscină cu tobogane și cu spumă, alături de colegii de la grădiniță.

Așa cum era de așteptat, băiețelul a primit și multe cadouri, în mare parte jucării. Are deja acasă câteva rafturi burdușite cu cutii pline cu jucării, însă cele noi sunt binevenite oricând.

Ilinca Vandici, petrecere la piscină pentru fiul ei: „Sunt super mândră de el”

Totuși, mămica Ilinca Vandici are grijă și mai elibereze rafturile cu jucării, însă cu acordul lui Zian, după cum ne-a povestit joi, la evenimentul “Party-vara”, organizat de Kanal D și Radio Impuls, acțiune în cadrul căreia a fost desemnat marele câștigător al campaniei “Premi-vara cutreieră țara”, – un autoturism.

Vedeta Kanal D și-a învățat fiul mai doneze din jucării și copiilor care nu au.

Reporter CIAO.RO: Ce face micuțul Zian?împlinit o vârstă frumoasă

Ilinca Vandici: Sunt super mândră de el. Mi se pare o vârstă superbă, mi se pare o comunicare minunată în acest moment între noi, mi se pare o înțelegere deosebită, o relație aparte. Am și ținut cont de toate lucrurile pe care și le-a dorit pentru petrecerea de ziua lui.

Și-a dorit petreacă împreună cu colegii lui de la grădiniță, și-a dorit aibă piscină, tobogan și spumă.

Și cadouri? Ce și-a dorit?

Ilinca Vandici: Ce crezi, nu!

Ilinca Vandici, despre Zian, fiul ei: „Nu e un copil pretențios. Nu vreau să-l învăț vreodată să pună preț pe lucrurile astea materiale”

Cum? Nici măcar o mașinuță?

Ilinca Vandici: Ok, o mașinuță, o bărcuță, o ceva care aibă motor. Atât. Să știi nu e un copil pretențios. Uite, de exemplu, pe haine nu pune accentul absolut deloc, efectiv nu-l interesează cu ce-l îmbrac.

Nu zice vrea un tricou anume sau un pantalon anume. Și nici nu vreau -l învăț vreodată pună preț pe lucrurile astea materiale. În ceea ce privește jucăriile se rezumă, cumva, la pasiunile lui.

Aaa, și noi pentru probabil i-am luat întotdeauna ce și-a dorit, nu are o nebunie din asta “Aa, vine ziua mea, vreau și de aia, și de aia…”. Îl întrebăm “Ce vrei de ziua ta?”. Și spune “o mașinuță”. Atât. Lucrul care bucură.

Ilinca Vandici sortează împreună cu fiul ei, jucării pentru copiii care nu au: „Facem asta nu de 2, chiar de 3 ori pe an”

Câte camere cu jucării ai acasă?

Ilinca Vandici: Aoleu, nu întreba. Nu sunt camere, nu exagerăm, sunt câteva rafturi cu cutii cu mașinuțe, cu trenulețe, întradevăr.

Ai mai dat din jucăriile lui?

Ilinca Vandici: Da. Facem asta nu de 2, chiar de 3 ori pe an. Toate mașinuțele cu care nu se mai joacă, toate mașinuțele pe care le-a lăsat undeva și nu le mai importanță neapărat, se adună toate în cutii și se duc mai departe către copii. El știe se duc către copiii care nu au, din păcate, jucării cu care se joace.

La început mi-a fost destul de greu -i explic ca el înțeleagă și accepte lucrul ăsta. Pentru a spus sunt ale lui și nu vrea le dea. După care am început -i explic… “Uite, alți copii, din păcate, nu au mașinuțe, nu au jucării și și-ar dori și ei se joace. El cum s-ar simți dacă nu ar avea și cineva s-ar gândi -i dea”. Și mi-a zis s-ar simți bine și ar fi fericit.

Le sortăm împreună. Dar mai mult el face asta. E una dintre responsabilitățile pe care le are. Însă nu vreau -i iau ceva și el nu știe. pe urmă întreabă. Ce crezi, ține minte fiecare jucărie de unde a primit-o, de la cine, întreabă de anumite jucării.

Ilinca Vandici, vacanță cu soțul în Grecia, Zian rămâne la bunici la Oradea

I-ai învățat toate jucăriile, toate denumirile?

Ilinca Vandici: Bineînțeles le-am învățat. Nu-i știu toate mașinile, n-am cum fac asta, mi se pare supraomenesc, însă știu o grămadă de denumiri, e… enciclopedie. surprinde în fiecare zi.

Spuneai pleci la Oradea. Ce faci acolo?

Ilinca Vandici: E nunta surorii mele. În sfârșit are loc și frumosul eveniment. Ne ducem la Oradea cu toții și cred o fie superb pentru ne reunim cumva, toată familia, cu prieteni vechi, cunoștinte.

„Trebuie plănuim o vacanță la mare cu copilul”

Ce planuri ai pentru vară și toamnă?

Ilinca Vandici: După nunta surorii de la Oradea, las copilul acolo la mama câteva zile, și plec cu Andrei la o altă zi de naștere, în Grecia. O plecăm noi doi și cu un grup de prieteni. Plecăm cu mașina. Apoi întorc și merg iau copilul de la mama.

După care, trebuie plănuim, încă n-am făcut-o, o vacanță la mare cu copilul. Încă nu ne-am decis dacă va fi Grecia, Bulgaria, România, dar cert este trebuie duc copilul la mare undeva.

Dacă întrebi de proiecte noi pentru toamnădeja se anunță proiecte noi și frumoase și-n mediul online, și pe tv, abia aștept împărtășesc cu voi absolut toate minunățiile pe care le pregătesc și care sper iasă toate. Nu pot zic acum despre ce este vorba, dar o fiți lângă mine și o vedeți.

Publicat: 31 iul. 2022, 11:34 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă