Ilie Năstase a transmis un mesaj dur după ce Simona Halep a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Primul lider ATP a criticat situația din țară, dar și modul în care autoritățile gestionează pandemia.
Ilie Năstase a fost extrem de îngrijorat după ce a aflat că Simona Halep a fost infectată cu COVID-19. Este cunoscut faptul că cei doi au o relație apropiată, însă fostul tenismen a declarat faptul că nu luase legătura cu sportiva, ci aflase vestea de pe rețelele de socializare.
„Am auzit vestea, a aflat soția de pe Facebook. Nu am vorbit cu Simona, nu cred că a vorbit nimeni. Și nici nu cred că e momentul acum, mai așteptăm puțin. Deci are simptome moderate, e bine că se simte OK”, a spus Năstase pentru ProSport.
Totodată, Ilie Năstase a criticat situația de la noi din țară, fiind revoltat de deciziile pe care le-au luat autoritățile: „Domne, cred că am luat-o razna. Pentru că ne îndeamnă să mergem la alegeri, în timp ce în toate celelalte țări s-a închis totul în afară de școli. Cred că suntem cretini. Suntem proști rău de tot, vorbesc serios! Adică ce facem noi? Nu putem merge să alegem mai târziu, trebuie să mergem acum? Care e problema?”.
„Adică în loc să îndemne oamenii să stea în casă, cum se face în Franța… Acolo s-a închis totul, doar copiii merg la școală și învață în continuare. De ce nu copiem și noi ce fac proștii>> ăia de francezi, de nemți? La noi apar numai politicieni la TV să ne spună despre coronavirus…
Păi nu se pricep în primul rând! Lăsați-i pe cei care se pricep, fraților, nu mai ieșiți voi în față! Toți fac la fel, din toate partidele. Ne vorbesc de coronavirus și ei sunt primii care încalcă regulile. Ce facem, ne mai trezim și noi? Mai devenim și noi bărbați vreodată în țara asta sau nu?”.
Năstase a mai adăugat că singurele persoane în care are încredere în această perioadă sunt medicii:„Eu n-am nevoie nici de Iohannis, nici de Orban! Am nevoie de doctorii care se pricep! Nu mă duc la alegeri și îi îndemn pe toți românii să nu meargă la alegeri. Cu riscul de a mă băga la pușcărie. Și ei ne spun nouă că nu avem voie să stăm la masă mai mult de 3 persoane. Păi cum vine asta?”, a fost revolta lui Ilie Năstase după noul val de îmbolnăviri.