Ignatul. Tradiții și obiceiuri pentru 20 decembrie. Ce să NU faci niciodată

Ignatul. Tradiții și obiceiuri pentru 20 decembrie. Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creștină.

În ziua de Ignat, gospodina se scoală de dimineaţă şi începe pregătirile pentru sacrificarea porcului în gospodăria sa, după o veche tradiție. Mai întâi, femeia purifică locul unde are loc sacrificarea porcului prin tămâierea și prin stropirea acelui spațiu cu apă neîncepută. De asemenea, sacrificarea porcului se împlinește în anumite ore ale zilei: după răsăritul soarelui sau înainte de apus, atunci când soarele străluceşte pe cer.

Ignatul. Tradiții și obiceiuri. Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o noua viață se naște, aceea a noului an.

În tradiţia populară se crede că oamenii trebuie vadă sânge în ziua de Ignat; în acest fel, participanții la ritual vor fi feriţi de boli în Noul An.

Mai mult, în unele localităţi, copiii care participă la ritual sunt urcaţi pe pântecul porcului și li se face semnul crucii pe frunte cu sângele animalului sacrificat. Obiceiul este respectat mai ales în mediul rural. În unele zone se crede că acei copii vor fi rumeni în obraji şi vor fi ocoliți de efectele deochiului pe parcursul noului an.

În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții.

Ignatul. Tradiții și obiceiuri. Sacrificarea nu putea fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu putea depăși apusul soarelui.

În desfășurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiții de timp și spațiu. Sacrificarea nu putea fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu putea depăși apusul soarelui.

Trebuia să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina putea ține la distanță. Se spune că prin puterea ei arzătoare, alungă spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuțile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului era supus unui ritual de purificare. Acesta este tămâiat și stropit cu apă sfințită sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.

În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei. La acest eveniment participă toți membrii ei, iar pentru copii este un prilej de veselie și de joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuțite bine ascuțite, o butelie de gaz sau paie — pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină și șoric.

Ignatul. Tradiții și obiceiuri. Bărbații sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului. Tradiția cere ca acela care taie porcul să fie un om curat. Bărbatul trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i și păcatul uciderii porcului. În unele regiuni, chiar și gospodăria este sfințită înainte de sacrificare.

La tăierea porcului, se spune că femeile nu au voie să participe nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaților. Se pune că, din cauza faptului că femeilor le este milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.

Ignatul. Tradiții și obiceiuri. Ritualuri păgâne se împletesc cu tradițiile creștine

După sacrificare, porcul este spălat și se rostesc cuvintele: ”Carnea ta să fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie secerate în vară. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc și de iasomie, ca să iasă șoricul aromat.

Ignatul. Tradiții și obiceiuri. Se obișnuiește ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un țol peste porc și să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia bășica porcului și se pun grăunțe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face bășica, atâta veselie și bucurie va fi în casă.