Guvernul va da Ordonanță și HG pentru alegerile de anul acesta. Deciziile, luate săptămâna viitoare

Publicat: 28 feb. 2024, 15:07 Autor: Loredana Dumitrașcu Arhiva
Guvernul va da Ordonanță și HG pentru alegerile de anul acesta. Deciziile, luate săptămâna viitoare

O nouă ședință a Coaliției va avea loc lunea viitoare și sunt așteptate declarații oficiale din partea celor doi lideri, privind listele comune de candidați. Potrivit unor surse GÂNDUL, Executivul va da în ședința de săptămâna viitoare Ordonanță și Hotărâre de Guvern pentru modificarea Codului Administrativ privind modul de organizare al celor patru rânduri de alegeri. 

Practic va fi modificat Codul Administrativ privind modul în care vor fi organizate alegerile. Ordonanța de Urgență se va da pe comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, adică pe data de 9 iunie, respectiv în aceleași secții de votare să poată fi organizate alegerile locale și europarlamentare.

La ședința Coaliției a fost prezent, așa cum a scris GÂNDUL încă de aseară, și președintele instituției Toni Greblă unde a explicat modul în care pot fi organizate alegerile.

De asemenea, a fost aprobată și prelungirea orei la alegerile europarlamentare de la 21 la 22 și după caz la orele 24.

Tot în ședința de săptămâna viitoare, Guvernul va da și H.G. privind alegerile prezidențiale care vor avea loc pe data de 15 și 29 septembrie.

Publicat: 28 feb. 2024, 15:07 Autor: Loredana Dumitrașcu Arhiva
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Tags:
Pe aceeași temă