Guvernul dă undă verde, miercuri, pentru două proiecte majore de infrastructură. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat înaintea ședinței de Guvern că Executivul aprobă indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Timișoara – Moravița, o investiție de 14,5 miliarde de lei, cu termen de execuție de 4 ani, și modernizarea Magistralei 4 de metrou.
Aprobăm azi două investiții importante în transport. Autostrada Timișoara – Moravița, de 73 de kilometri, este un proiect major în vestul țării, de 14,5 miliarde de lei, fonduri europene și naționale, cu termen de execuție de 4 ani, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a oferit detalii și despre cel de-al doilea proiect, care urmează să fie aprobat în ședința de Guvern: modernizarea Magistralei 4 de metrou din Capitală. Proiectul include instalarea de noi porți electronice de acces și automate de vânzare a cartelelor în toate stațiile magistralei.
Al doilea proiect este modernizarea Magistralei 4 de metrou din Capitală. Toate stațiile vor avea noi porți electronice de acces și automate de vânzare a cartelelor. Investim peste 160 de milioane de lei și totul va fi gata în 7 luni, a precizat șeful Guvernului.