Guvernul aprobă vineri Contractul-cadru ce stabilește detaliile privind condițiile de acordare a serviciilor de sănătate în anul 2025, anunță Marcel Ciolacu. De asemenea, el anunță că Programul Național de îngrijiri paliative va continua să funcționeze fără întreruperi până la finalul anului.
„Aprobăm astăzi Contractul-cadru ce stabilește detaliile privind condițiile de acordare a serviciilor de sănătate în anul 2025,” a declarat premierul, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.
Documentul va reglementa accesul pacienților la servicii medicale în diverse forme, inclusiv îngrijiri la domiciliu, în ambulatoriu și în regim de spitalizare de zi.
Totodată, Marcel Ciolacu anunță că Programul Național de îngrijiri paliative va continua să funcționeze fără întreruperi până la finalul anului.