Gina Pistol, cu ochii în lacrimi! Drama neștiută a fostei prezentatoare de la Chefi la Cuțite: ”M-am simțit a nimănui!”

Publicat: 23 oct. 2023, 11:40 Autor: Alina Nistor Vedete

Gina Pistol a făcut mărturisiri dureroase despre cel mai traumatizant moment al vieții sale. Nu mulți sunt cei care știu prin ce a trecut vedeta TV pe vremea în care era doar un copil. Și-a deschis, însă, sufletul și le-a povestit tot fanilor.

Mereu cu zâmbetul pe buze, debordând de optimism și pozitivitate. Așa o cunoaște o țară întreagă pe soția lui Smiley. Ce nu știu, însă, fanii Ginei Pistol este drama prin care a trecut prezentatoarea TV și care a marcat-o profund. 

În cadrul podcast-ului ”Fain&Simplu”, al lui Mihai Morar, Gina Pistol a făcut mărturisiri dureroase. A vorbit despre divorțul părinților ei și nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Era un copil atunci când cei care i-au dat viață au decis să pună capăt căsniciei și să meargă pe drumuri separate. S-a simțit abandonată și singură, mai ales în momentul în care părinții vedetei s-au judecat pentru custodia ei.

Gina Pistol a vorbit despre cel mai greu moment din viaţa ei

Gina Pistol a fost lăsată în grija unei femei necunoscute. O femeie care era extrem de agresivă cu ea, lucru care avea să o marcheze profund. A înțeles, ulterior, după experiența traumatiantă că părinții ei nu au abandonat-o de fapt. Au iubit-o și au încercat să facă tot posibilul ca fiica lor să se simtă în siguranță. Soția lui Smiley a mărturisit că dacă ar putea să se întoarcă în timp i-ar oferi copilului interior toată compasiunea din lume și l-ar îmbrățișa.

„M-aș reîntoarce la mine, copil fiind. Pentru că au fost momente în viața mea când (oftează)… ai mei se despărțiseră (…). Nu prea am vorbit despre asta, nici cu ai mei nu am vorbit, nici cu mama. Tata se judecase cu mama pentru custodia mea și m-a dus cumva la o doamnă, nu știu cine e femeia aceea, înțeleg că între timp a și decedat, și nu mi-a explicat nimeni ce mi se întâmplă atunci. M-am simțit singură, m-am simțit a nimănui. Nu a venit nimeni să îmi spună, mie, copilului: «Băi, părinții tăi se judecă, e ceva normal, dar nu înseamnă că nu ești iubită». Femeia aceea era puțin agresivă. Mama nu m-a bătut niciodată, cred că o singură palmă mi-a dat. Dar femeia aia era puțin agresivă, pentru că ea, la rândul ei, avea niște probleme. Atunci da, m-aș întoarce la mine copil și m-aș îmbrățișa. Atât. Ăla ar fi singurul moment”, a spus Gina Pistol, în podcast-ul lui Mihai Morar.

Gina Pistol, dezvăluiri dureroase în cadrul podcast-ului ”Fain&Simplu” (sursa FOTO: captură ”Fain&Simplu”)

Gina Pistol, relație specială cu fratele ei

Gina Pistol are o relație specială cu fratele ei. Cei doi se văd cât de des pot, având în vedere faptul că  George Paul Pistol a ales să se mute în Spania. Fratele vedetei trăiește departe de lumina reflectoarelor și duce o viață discretă.

Bărbatul lucrează la un brand renumit de haine și locuiește împreună cu logodnica lui. În cadrul unui interviu mai vechi, Gina Pistol făcea dezvăluiri despre fratele ei:

„Avem o relaţie foarte frumoasă. Îmi iubesc familia foarte mult. Am făcut şi aş face orice pentru fratele meu, pentru cei dragi. Încă de la o vârstă foarte mică am fost stâlpul casei, mi-am asumat rolul ăsta. Se spune că nici o frunză nu cade acolo unde nu trebuie. Tot ce am experimentat în trecut m-a făcut omul care sunt acum. Iar pentru asta nu pot decât să fiu recunoscătoare”, a povestit prezentatoarea TV, în urmă cu ceva timp, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Sursa foto: Facebook/Instagram

Publicat: 23 oct. 2023, 11:40 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă
×