Gina Pistol a făcut recent dezvăluiri pe reţelele de socialiare care au atras atenţia urmăritorilor ei. Cu zâmbetul pe buze, soţia lui Smiley le-a povestit celor care o urmăresc că în viaţa ei urmează să se întâmple lucruri importante.
În urmă cu aproximativ doi ani, Gina Pistol și-a anunțat retragerea de la Antena 1. Soţia lui Smiley îşi dorea să petreacă mai mult timp alături de familia ei, iar programul încărcat de la filmări nu îi permitea acest lucru. De atunci, fanii ei s-au întrebat când o vor vedea într-un nou proiect.
Pentru că nu a mai fost atât de activă în ultima perioadă, recent, frumoasa blondină s-a gândit să îi pună la curent pe urmăritorii ei cu schimbările prin care a trecut.
„Am zis să fac mai fac și eu niște Story-uri să mai vorbesc cu voi, în cazul în care vă întrebați ce mai fac. Fac bine, nici eu nu știu ce naiba fac. Alerg de dimineață până seara”, a transmis vedeta ieri, pe Instagram.
Şi a continuat: „O să vă povestesc despre asta în curând”.
Totodată, Gina Pistol a anunțat că lucrează la unele proiecte, însă nu a dezvăluit care sunt acestea: „Ideea este că mi se întâmplă foarte multe lucruri faine, o să vă povestesc eu despre ele. Încerc întâi să mi le așez așa, în cap, în suflet, în viață.
Am o viață foarte agitată, dar mi se întâmplă foarte multe lucruri mișto. O să vă povestesc despre asta în curând. Până atunci sper că sunteți bine, sănătoși, sănătoase. Și eu sunt bine, sănătoasă. Cam atât de la mine”, a mai spus Gina Pistol pe InstaStory.
Gina Pistol a ştiut mereu cum să facă diferenţa între viaţa profesională şi cea personală. Cu toate acestea, în unele momente nu i-a fost deloc uşor să îşi mascheze trăirile.
În cadrul podcastul lui Damian Drăghici, soţia lui Smiley a mărturisit că a avut atacuri de panică, în perioada când apărea la TV, iar după ce s-a retras a cerut ajutorul unui specialist pentru a se vindeca.
„Da (nr. a avut anxietate). Am avut și atacuri de panică. Nu știam ce sunt alea, dar le-am avut. Le-am avut și le fac pe fond de oboseală. Eu reacționez atunci când foarte mulți oameni vin despre mine și îmi spun foarte multe lucruri. Nu pot să fac față dacă sunt foarte mulți factori din ăștia perturbatori, externi, mă dau de pământ. Eu în anii în care am prezentat cele două proiecte, care de altfel au fost perioade extraordinare din viața mea, eu cam 4-5 luni din an, nu îmi aparținea.
Că eram supărată, că eram nervoasă, că mă dureau ovarele, că erau supărată cu al meu, că aveam o suferință, eu atunci când intram în platou trebuia să fiu perfectă. E foarte greu să nu îți poți trăi emoțiile atunci când le simți. Acum fac terapie ca să înțeleg. Toate stările mele pe care nu mi le-am dat voie să le trăiesc la momentele respective, acum încep să le îmbrățișez pe toate. Am muncit al naibii de mult. Au fost multe zile de sărbătoare sau duminici când trebuia să prezint ceva. Am dat timp din viața mea, pe care nu mi-l dă nimeni înapoi”, a mărturisit Gina Pistol, la podcastul lui Damian Drăghici.
Sursă foto: social media