Giacomo Rodman, concurentul eliminat din competiția MasterChef: „Nu mai pun mâna pe nicio tigaie!”
Giacomo Rodman, concurentul eliminat din competiția MasterChef: „Nu mai pun mâna pe nicio tigaie!”. Noua ediție MasterChef a adus cu ea o nouă eliminare! Cei trei concurenți ajunși în fața chefilor în urma probei sub presiune au fost Giacomo Rodman, Delia Florea și Nicolle Scripcar.
„Giacomo, urca la balcon!”, i-a spus chef Radu Dumitrescu tânărului. Sărind în sus de fericire, concurentul s-a îndreptat către balcon, dar bucuria nu a durat prea mult, întrucât juratul a adăugat „Salută-ți colegii, tu pleci acasă”, fapt ce a șocat pe toată lumea prezentă: „Când am conștientizat că Giacomo de fapt pleacă, am înghețat”, a mărturisit Delia.
Tânărul participant și-a declarat nemulțumirea: „Sunt dezamăgit. Am greșit, am comis-o, plec acasă”. Fostul concurent a plâns în cadrul testimonialelor și a avut sentimente contradictorii: „Nu mai pun mâna pe nicio tigaie!”, a spus el hotărât. Totuși, acesta a privit și partea plină a paharului: „Sunt mândru că am fost cel mai tânăr concurent din acest concurs. Am reprezentat o generație tânără și am arătat că se poate găti și la o vârstă atât de fragedă”, a zis acesta.
În aceeași ordine de idei, Chef Joseph Hadad l-a încurajat pe Giacomo: „Ești un copil puternic. Ai 19 ani și viața nu se oprește aici”. Și Chef Radu Dumitrescu a recunoscut că participantul MasterChef era un concurent de temut: „Voi ați rămas aici doar pentru că Giacomo a avut o viteză în minus în seara aceasta. în emisiunea următoare nu se știe”, le-a avertizat juratul pe Delia și Nicolle.
Foto: PR Pro TV