George Tănase, actorul de la “Dimineața cu noi”, matinalul de la Kanal D, unde face echipă alături de Bursucu și Viviana Sposub, de luni până vineri de la 8.00, ne-a dezvăluit, într-un interviu exclusiv, secrete din copilăria lui. Cum își câștiga primii bani, dar și cum era “pedepsit” de mama lui atunci când făcea boacăne!
Vedeta Kanal D a vorbit și despre momentele de neuitat pe care le-a petrecut pe scenă, la show-urile sale de stand-up!
CIAO.RO: Care este cel mai relevant lucru pe care l-ai învățat de la Radu Pietreanu, un pionier al comediei românești?
George Tănase: De la Radu Pietreanu am învățat o mulțime de lucruri minunate, atât personale cât și profesionale. De fapt, cred ca e omul de la care am învățat cele mai multe lucruri frumoase. Printre cele mai valoroase ar fi respectarea publicului indiferent de numărul celor din sală sau de calitatea lor. Mi-a zis clar: îți faci treaba cu aceeași bucurie și dacă sunt 1000 și dacă sunt 10, și dacă sunt oameni de cultură și dacă-s bețivi.
CIAO.RO: A existat vreun moment memorabil pe care l-ai trăit în timpul unui show de stand-up?
George Tănase: Întrebarea aceasta o completează pe cea de mai devreme. Un moment interesant a fost la un show cu Radu Pietreanu. Am ajuns la o locație din Craiova, intr-un fost cămin cultural, un loc întunecat și dubios, cu o capacitate mare și o scenă foarte înaltă. În acel hău erau doar 8 oameni care venise la spectacol. În mod normal show-urile de genul acesta se anulează, se restituie banii oamenilor, dar Radu nu a permis asta. Așa că am ținut spectacolul pentru acei 8 oameni. A fost o lecție fantastică de respect pentru publicul nostru.
CIAO.RO: Ce persoană publică îți face plăcere s-o imiți cel mai mult și de ce?
George Tănase: Nu am o persoană publică pe care o imit mereu cu același entuziasm, sunt pe perioade. Intr-o perioadă l-am tot parodiat pe Gigi Becali, am mai avut era Giovanni, apoi a fost Jador…Nu mă atașez de personaje foarte mult c-o iau pe arătură.
CIAO.RO: În spirit amuzant, ai povestit la un moment dat că mama ta te bătea ”ca în filme”. Ne poți povesti un astfel de episod și de ce ți-ai meritat pedeapsa? 🙂
George Tănase: Am furat-o o dată rău de tot c-am plecat la Dunăre cu ceilalți copii, eu neștiind să înot. Când am venit acasă, vai, măicuța mea, ce furtună s-a abătut asupra corpușorului meu. A mea mămică e de meserie croitor și s-a înarmat cu liniile în dotare și m-a articulat ca la carte. Practic de aici și vorba “m-a croit’’.
CIAO.RO: Ești un tip panicos, sau dimpotrivă, primești provocările vieții cu zâmbetul pe buze?
George Tănase: Sunt echilibrat de fel, în sensul că am și momente când sunt panicos, pentru că îmi place să controlez lucrurile și tot ce se întâmpla în jurul meu, dar accept și provocările vieții așa cum vin ele.
CIAO.RO: Ce joburi ai avut înainte de a deveni celebru?
George Tănase: În copilărie primii bani i-am făcut cu fier vechi. Adunam orice metal și-l duceam la centru de colectare iar apoi îmi luam cornuri cu abțibilduri Pokemon. Povestea s-a sfârșit când a aflat mama ce fac. Cum m-am oprit în a mai căra fier vechi? ReVedeți răspunsul de la întrebarea 4. 😊
CIAO.RO: Ce îți spun oamenii atunci când te recunosc pe stradă?
George Tănase: Îmi spun diverse replici din scheciurile mele, eu de cele mai multe ori le uit și dau din cap tâmp încercând să par că știu despre ce vorbesc. Alții mă felicită pentru ce fac…alții vin și mă salută de parcă mă știu de o viață…
Foto: PR Kanal D