Generalul Marin Oană a murit! Bărbatul a fost găsit fără suflare în casa de vacanţă din Sărata Monteoru

Publicat: 14 apr. 2020, 08:42 Autor: Hermina Hagianu News
Generalul Marin Oană a murit! Bărbatul a fost găsit fără suflare în casa de vacanţă din Sărata Monteoru

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, pensionar militar din Bucureşti, a fost găsit fără suflare în baia casei sale de vacanţă din Sărata Monteoru. Victima este Generalul Marin Oană, locotenent-colonel în timpul Revoluţiei.

Pentru că nu îi răspundea la telefon de mai multă vreme, soţia generalului speriată a sunat un prieten de familie dintr-un sat vecin pentru a-l ruga să meargă la casa lor din Sărata Monteoru.

Acesta s-a deplasat la locuinţa bucureşteanului şi a observat lumina aprinsă în baie, iar cheile şi telefonul pe o masă din curte. Bărbatul a alertat imediat autorităţile care au pătruns în locuinţă şi au descoperit proprietarul zăcând fără suflare în baie. Oamenii legii cred că bărbatul murise de mai mult de 24 de ore, potrivit adevărul.ro

Mai mult decât atât, oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, pentru că este vorba despre o moarte suspectă.

Potrivit poliţiei, uşa casei era încuiată pe dinăuntru iar ferestrele nu au fost forţate.

„Întâi de toate, a fost un bun camarad, dornic să cunoască şi să rezolve problemele subordonaţilor, care l-au îndrăgit. Chiar îi plăcea să spună că este un simplu OM. Era sufletul acţiunilor de revedere a camarazilor din Regimentul 1 Mecanizat, dar şi din Regimentul 2 Mecanizat, Batalionul de Cercetare şi Divizia 1 Mecanizată.

Lider de excepţie, generalul de brigadă Marin Oană ne va lipsi şi nimic nu va mai fi ca înainte.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!”, a transmis conducerea Ligii Militarilor Profesionişti.

Cine este Marin Oană

Generalul Marin Oană, locotenent-colonel în timpul Revoluţiei, a fost comandantul unei unităţi militare din Bucureşti care a trimis tancuri împotriva manifestanţilor din Bucureşti, în 21 decembrie 1989.

Apoi, în seara de 22 decembrie 1989 a fost desemnat să apere Televiziunea Română de „terorişti”. În zonă s-au înregistrat mulţi morţi şi răniţi. Însuşi Oană a fost rănit la un deget, motiv pentru care a primit titlul de luptător în revoluţie rănit.

În 2012, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au retras definitiv generalului Marin Oană titlul de „Luptător pentru Victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989”.

Publicat: 14 apr. 2020, 08:42 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă