Gabriela Cristea, accident în casă! Prezentatoarea tv s-a lovit zdravăn, din neatenție!
Gabriela Cristea, accident în casă! Prezentatoarea tv s-a lovit, din neatenție, și are niște dureri insuportabile! Crezând că este vorba despre o accidentare banală, vedeta tv a amânat vizita la medic. Acum însă, și-a propus să facă o radiografie, după ce a constatat că situația se agravează.
Îndrăgita prezentatoare tv și-a șocat fanii zilele trecute printr-un instastory în care le-a povestit că în numai câteva zile a reușit să se accidenteze de câteva ori, din neatenție. Soția lui Tavi Clonda a început prin a le povesti că s-a pricopsit cu o alergie puternică la degete și din acest motiv nu are nici manichiura făcută sau cuticulele tăiate. Mai mult, ea le-a relatat că și-a amânat și rapelul pentru că nu este indicat să te vaccinezi dacă ai alergie. Gabi Cristea le spunea că așteaptă să-i treacă alergia puternică de la buricele degetelor și abia apoi va merge să-și facă a doua doză de vaccin.
Colac peste pupăză, vedeta tv a alunecat pe gresie în baie și a luat o trântă de toată frumusețea! Din fericire însă, Gabriela nu s-a accidentat grav, însă, la distanță de câteva zile doar… s-a lovit destul de rău. Al doilea accident a fost unul serios se pare, căci necesită o vizită la medic, după cum a dezvăluit ea.
“M-am grăbit și m-am lovit cu degetul mic de la piciorul drept de toboganul fetelor, din casă. Degetul meu e inflamat și vânăt… are toate culorile posibile, de la galben, mov, roșu… Voi merge să-mi fac o radiografie, mă tem să nu-l fi rupt”, spunea ea pe Instastory.
Din cauza faptului că durerile sunt de nedescris, iar degetul este umflat și vânăt, Gabriela Cristea nu poate încălța orice. Adidașii nu-i suportă pentru că îi accentuează durerea, ea purtând doar încălțăminte mai moale, mai largă, care să nu o strângă. Inclusiv în platoul emisiunii pe care o prezintă, bruneta a purtat încălțăminte fără toc și mai comodă.
Sursa foto: Arhiva CIAO.RO/ Instagram Gabriela Cristea