FOTO. Nuntă pe timp de pandemie! Un tânăr infectat cu noul coronavirus s-a căsătorit cu aleasa inimii direct de pe patul de spital

Publicat: 14 aug. 2020, 10:43 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Au vrut să aibă parte de cea mai frumoasă nuntă, dar pandemia de coronavirus le-a stricat planurile.

Multe evenimente, concerte, nunți și botezuri au fost anulate în ultimele luni de zile din cauza pandemiei de coronavirus. Iar în această situație s-au aflat și doi tineri din Texas, SUA, care au vrut să se căsătorească luna trecută, dar planurile le-au fost date peste cap, arată channel3000.com.

Căsătoria în spital, noua ”modă” pe timp de pandemie

Viitorul ginere a aflat că este infectat cu noul coronavirus și a fost nevoit să stea internat în spital pentru a se face bine. Mireasa s-a supărat foarte tare când a aflat, iar nunta s-a anulat. Însă, povestea s-a terminat cu bine, căci odată ce tânărul a primit rezultatul negativ, s-a îmbrăcat în ginere pe patul de spital și și-a așteptat viitoarea soție, alături de cadrele medicale de acolo. Odată ce a intrat pe ușă îmbrăcată în rochia de mireasă, tânărul a devenit foarte emoționat și abia aștepta să se căsătorească.

La ceremonie, care a avut loc într-un spital din Texas, au luat parte doar câțiva membri ai familiei, iar restul persoanelor care trebuiau să ia parte la eveniment au vizionat nunta din spital…pe internet! Evident, toate persoanele prezente la ceremonia din institutul medical au purtat mască de protecție și au respectat măsurile și distanțarea fizică. Chiar dacă ”gurile rele” ar spune că nu este un cadru tocmai plăcut pentru a ține o ceremonie pentru legarea cununiilor, cu siguranță mirii nu vor uita niciodată ziua și, mai ales, locul unde au ales să țină ceremonia. Potrivit presei străine, ideea i-a venit uneia dintre asistentele care avea grijă de tânărul viitor ginere, acesta povestindu-i, de pe patul de spital, că urma să se căsătorească cu aleasa inimii sale, însă planurile le-au fost anulate de îmbolnăvirea bruscă a acestuia.

Publicat: 14 aug. 2020, 10:43 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×