Fosta jurată de la Masterchef a fost surprinsă la umbra unei noi iubiri! Patrizia Paglieri, prânz romantic alături de George Clooney de România

Publicat: 01 mart. 2021, 22:04 Autor: ileana.ghinea Vedete

Am fost căsătorită de două ori, dar nu mai vreau a treia oară. Dar dacă Francesco (fiul său, n.r.) zice că a treia e cu noroc, trebuie să o caut pe a treia! Nu am planuri, nimic. Dar dacă, Doamne ajută, de ce nu!”, spunea Patrizia Paglieri acum 3 ani. Se pare că o tot caută, dar fără prea mare noroc, pentru că nu ne-a fost dat să auzim de vreun nou mariaj, însă am tot observat că bruneta încearcă…

Nu mai departe de zilele trecute, fostul jurat „Masterchef” a fost surprins bucurându-se de primăvăraticele raze ale soarelui. Bruneta „bucătăreasă” originară din Italia nu se perpelește singură. Alături de ea, un puriu domn despre care am putea crede că „riscă” să devină o nouă cucerire pentru doamna. Interesant vibe-ul bărbatului despre care putem spune că este copia fidelă a lui George Clooney. Freză modernă, jeanși prespălați, atitudine cool… Un tablou de film american. În fața stimatului posesor de testosteron se „luminează” bruneta Paglieri despre care se vede treaba că se bucură de companie. Discuții antrenante între cei doi, cu siguranță pun la cale chestiuni interesante.

Patrizia Paglieri pare că trece printr-o perioadă foarte fericită a vieții ei și tindem să credem că vinovat pentru acest lucru nu este, cu siguranță, vreun bărbat. Știm deja că bruneta nu prea s-a bazat, de-a lungul timpului, pe bărbații din viața lor. Femeie independentă, Patrizia și-a crescut băiatul singură, iar acest lucru nu a deranjat-o absolut deloc. În ciuda faptului că nu a aspirat vreodată la statutul de soție, Patrizia Paglieri și-a dorit întotdeauna un copil.

Le-am zis părinţilor că dacă mă stresează, o sa fac copil cu primul care pica!. Tatăl lui Francesco nu l-a căutat vreodată. Singura dată în care l-a văzut a fost pe aeroport, băiatul avea deja şapte ani, tatăl lui a trecut pe lângă noi şi s-a făcut că nu îl vede. Parcă luam foc, aşa simţeam„, a povestit Patrizia într-o emisiune TV.

Aceasta nu i-a fost singura dezamăgire în amor, a fost și înșelată, și mințită… a trecut, însă, peste toate. „Eu într-o relație de cuplu sunt… La început văd totul frumos așa. Nu sunt orgolioasă. În timp mi-am modelat caracterul. Trebuie să ai un pic de răbdare, să închizi ochii la chestii mai mici. Dar nu și la înșelat. Sunt posesivă. Mi s-a întâmplat să fiu înșelată. Am aflat de la o prietenă. I-am făcut valiza și l-am dat afară din casă”, a declarat Patrizia Paglieri in cadrul unei emisiuni de televiziune.

Publicat: 01 mart. 2021, 22:04 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă