Puțini își amintesc că, la începutul lui 2000, Florin Ristei, la vremea aceea un băiețel de numai 12 ani, era cunoscut de o țară întreaga datorită hit-ului „Dana”.
Anii au trecut și lumea a uitat de băieții care spuneau că vor să se plimbe cu Dana, însă, după o lungă perioadă, Florin Ristei a revenit în lumina reflectoarelor, contruindu-și o carieră demnă de invidiat în lumea muzicii și a televiziunii.
Ciao vă trimite în lumea amintirilor, prezentându-vă transformarea uluitoare a celui mai nou jurat X Factor.
Florin Ristei a câștigat concursul X Factor în anul 2013. Începând cu noul sezon, acesta va sta pe scaunul de jurat. Ultimul juriu a fost format din Horia Brenciu, Delia, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams. Brenciu s-a întors însă, în iunie 2019, la Pro TV, la Vocea României (unde fusese înainte de X-Factor).
Florin Ristei a mai avut proiecte la postul Antena 1. Cel mai recent a fost Asia Express, unde a participat alături de fratele său.Cântărețul a mai prezentat și emisiunea Prietenii de la 11, tot la Antena 1, timp de doi ani. El a făcut echipă cu Diana Munteanu până în februarie 2019, când emisiunea a ieșit de pe post, relatează paginademedia.