Florin Piersic a primit un semn divin după ce a vizitat mormântul lui Iisus: „Toți au rămas uimiți”

Publicat: 09 apr. 2024, 15:23 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Florin Piersic a primit un semn divin după ce a vizitat mormântul lui Iisus: Toți au rămas uimiți

Florin Piersic a fost întotdeauna un om foarte credincios. Iubirea pentru Dumnezeu a jucat un rol foarte important şi de asemenea i-a ghidat drumul pe care a mers în viaţă. Actorul a mers de 45 de ori la Ierusalim, iar când a vizitat mormântul sfânt pentru prima dată, a avut parte de o experiență pe care nu a putut să o uite. A povestit totul în cadrul unui interviu.

Florin Piersic a avut mereu o legătură specială cu divinitatea. Unul dintre locurile de suflet ale actorului este Ierusalim, acolo unde la un moment dat a primit un semn divin.

Ce i s-a întâmplat lui Florin Piersic la mormântul sfânt

Maestrul a povestit, la un moment dat, că atunci când a ajuns la mormântul lui Iisus, a început să plouă din senin. În Israel plouă foarte rar, astfel că Florin Piersic a interpretat acest lucru drept un semn divin.

”M-am dus la Ierusalim prima dată în viața mea, cu mulți ani în urmă, cu aproape 50 de ani în urmă. Toate cele 45 de sosiri ale mele în Israel, au fost cu gândul că mă voi întoarce mereu, ceea ce am și făcut ulterior, adică să merg des la mormântul sfânt. Și vreau să vă spun că prima oară, prima oară la mormântul Mântuitorului nostru, a început o ploaie extraordinară și toți au rămas uimiți. Mi-au spus: ‘Domnule Piersic, aici nu plouă de ani de zile’. Și când am fost eu atunci, prima dată în 1975 a început deodată această ploaie care a binecuvântat acele locuri. Pentru mine a fost un semn divin”, a povestit marele actor, pentru revista Viva!

Florin Piersic a înfiat un copil

În cadrul unui interviu mai vechi, marele actor a povestiz cum, în timpul unor filmări, i-a atras atenţia o fetiţă extrem de frumoasă. Florin Piersic a intrat atunci în vorbă cu micuţa şi avea să afle detalii din viaţa ei care l-au cutremurat. Micuţa îşi pierduse ambii părinţi şi se afla în grija unei mătuşi.

Celebrul actor şi-a dorit să o înfieze, însă ulterior şi-a dat seama că nu ar fi putut să îi acorde timpul necesar, astfel a ales să ofere sprijin financiar. Toți banii câștigați din activitatea sa în teatru erau direcționați către această fetiță.

„Stătea și se uita la mine. Și eu o sesizam. Frumușică, parcă era un cap de-al lui Grigorescu. Am în imagine câțiva dintre pictorii români care au făcut tablouri pe care eu nu pot să le uit niciodată. Și mă uitam la ea, avea și o băsmăluță. Mă urmărea chipul ei. I-am spus pe tine cum te cheamă? «Maria». Zic: «Măriucă dragă, extraordinară ești, dar de ce te uiți așa la mine?». «Pentru că vă iubesc!». «Mă iubești pe mine? De ce?». «Nu știu, dar vă iubesc mult». (…) I-am spus: «unde locuiești, ce fac părinții tăi?». «Nu mai am părinți». Cum? «Mama a căzut de pe un car cu fân și a făcut o boală, nu a mai putut să o salveze nimeni. După două săptămâni, a murit și tata». «Și tu unde stai?» «Stau la o mătușă». (…) Și ne-am dus la ea. Fetița mi-era foarte dragă. Eu am avut o soră care s-a pierdut, în 42. Vreau să fac ceva pentru fetița asta. Zic: «vreau să o înfiez». Dragilor, e foarte important ce vă spun acum. Atunci, așa am simțit că vreau să o înfiez”, a relatat Florin Piersic, în cadrul interviului cu Dan Negru.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 09 apr. 2024, 15:23 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă