Florin Dumitrescu, scandal cu reprezentanţii unui restaurant din Elveția. Fostul jurat de la Chefi la cuţite a dezvăluit de la ce a pornit totul: ”Nu-mi cer scuze, ați fost nesimțiți”

Publicat: 22 ian. 2024, 16:11 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Florin Dumitrescu a fost implicat fără voia lui într-un scandal cu reprezentanţii unui restaurant din Elveţia. Totul a pornit după ce fostul jurat de la Chefi la cuţite a lăsat un comentariu pe pagina lor de Instagram. Gestul pe care managerii l-au făcut ulterior, l-a înfuriat la culme pe celebrul bucătar.

Chef Florin Dumitrescu a avut un schimb de replici cu reprezentanții unui restaurant din Elveția, specializat în fripturi de vită. Bucătarul le-a transmis că modul în care ei gătesc mâncarea nu este unul corect, ba chiar ar putea fi toxic pentru oameni. Imediat, cei de la restaurant l-au blocat pe Instagram, lucru care l-a înfuriat pe Dumitrescu.

Celebrul chef a povestit întreaga situaţie pe Instagram

Acesta a făcut o serie de Instastory-uri, în care a explicat de ce este greșit să gătim carnea cu atât de mult fum.

”Deci nu pot să cred că ăstia de la Beef, ăștia de la cârciuma din Elveția care afumă carnea în Jasper ca la nebuni și-au închis pagina de Instagram. Ei mi-au trimis mie un mesaj de rahat. Eu n-am zis nimic, le-am zis doar că de aia prefer Big Green Egg. Am avut discuția asta cu Iosif (Ștefănescu, n.r.) la el la cârciumă la Osho, unde el a încercat luni de zile tot felul de teste cum să nu îi mai afume grătarul și a reușit omul, într-un final, să nu-i mai afume grătarul, că mâncarea la Osho e foarte bună”, a spus Florin Dumitrescu.

Florin Dumitrescu: ”Nu-mi cer scuze, ați fost nesimțiți”

Bucătarul nu se aștepta ca un comentariu inofensiv să aibă un asemenea efect.

”Da mă, mi-am luat block, nu cred. Mi-am luat block de la un restaurant din Elveția. Îmi cer scuze. Ba nu, nu-mi cer scuze, ați fost nesimțiți! Am crezut că mi-au dat block inițial, nu știu dacă am avut block până acum, dar nici de pe telefonul Cristinei nu i-am găsit. E o cretinătate, dacă ar fi să îmi închid pagina de Instagram pentru fiecare mesaj cu o părere pe care l-am primit… Doamne ferește! Îți dai seama, aveam beef cu un restaurant din Elveția, steak house. Chiar îmi plăcea, păcat! Dar pe bune, nu lăsați carnea în fumul ăla, că e toxic”, a mai spus Florin Dumitrescu.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 22 ian. 2024, 16:11 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă