Fiica Ronei Hartner, nevoită să ia o decizie dificilă după moartea mamei sale: ”A plâns sărăcuța!”
După moartea mamei sale, fiica Ronei Hartner este nevoită acum să ia o decizie radicală, care îi va schimba viața pentru totdeauna. Adolescenta nu știe încă ce alegere să facă.
Dana Cristescu, pr-ul și una dintre cele mai bune prietene ale Ronei Hartner din România, spune că Rita Sumalya, fiica regretatei actrițe, este încă în stare de șoc după moartea mamei sale. Iar, acum, adolescenta trebuie să ia una dintre cele mai grele decizii din viața ei.
Și asta pentru că e nevoită să aleagă între a rămâne în Franța, împreună cu bunica ei și tatăl Rocco Sedano, sau să plece în Canada, cu rudele mamei sale, mătușa ei, Rinda, și unchiul Reon, pentru a începe o nouă viață. Ea, însă, este încă extrem de legată de locuința din Franța, acolo unde a trăit alături de Rona Hartner.
”Este extrem de dificil pentru Sumalya. A plâns sărăcuța toate Sărbătorile și acum, de ziua ei, când a făcut 16 ani. Ea este acum o adolescentă independentă, poate să-și ia carnet de conducere și să decidă singură pentru viața ei. Însă, îi este foarte greu să se desprindă încă de spiritul mamei sale, cele două fiind foarte apropiate toată viața. Acum ea locuiește împreună cu bunica ei, Sabina, care nu poate să proceseze nici acum după înmormântare că și-a pierdut un copil! E greu, este foarte greu!
Cele două stau acum în casa de la Toulun din Franța, pe care Rona i-a lăsat-o fiicei sale. Cu ele este și fratele Ronei, Reon, unchiul fetei, pe care ea l-a lăsat executor testamentar.
Și pentru el este foarte greu, pentru că lucrează de la distanță, el având serviciul în Canada, pe alt fus orar. Sora Ronei a plecat în Canada la familia ei, iar în curând va pleca și fratele Ronei. Rămâne de văzut acum ce decizie va lua Sumayla: dacă va avea puterea să plece definitiv în Canada. În fond și la urma urmei, toată viața ei este în Franța”, a declarat Dana Cristescu pentru Click!
Rita, prima aniversare fără mama ei
Deși ar fi fost un motiv de mare bucurie, Rita Sumayla a refuzat să își sărbătorească ziua de naștere. Traversează una dintre cele mai grele perioade din viața ei și nu își poate reveni din șocul suferit după pierderea mamei sale.
În ziua în care a împlinit 16 ani, Rita s-a uitat peste fotografiile mai vechi și și-a amintit cu drag de cele mai frumoase zile de naștere pe care le-a petrecut cu mama sa. Adolescenta a retrăit clipele în care Rona Hartner îi era alături și împreună făceau diverse activități.
„Reon, fratele Ronei, și mama ei, Sabina, au rămas în Franța cu Sumayla. Vineri, pe 5 ianuarie, ea a împlinit 16 ani, dar a refuzat să se serbeze, e prea dureros ce i se întâmplă. Au fost primul Crăciun și primul Revelion, fără Rona, prima aniversare, fără mama ei…Pentru Sumayla e prea greu, cu toate, una după alta. Nici pentru Reon, fratele Ronei, care s-a mutat, din Canada, în Franța, pentru a avea grijă de Sumayla, nu e ușor să lucreze la distanță, fiind o mare diferență de fus orar. Sumalya a căutat fotografiile ei, de la aniversările anterioare, în care, împreună cu Rona, mama ei, se pictau pe față, își făceau șuvițe colorate și făceau prăjituri originale amândouă”, a mărturisit Dana Cristescu, fosta impresară a regretatei artiste, pentru playtech.ro.
SURSA FOTO: Social Media