Fiica lui Liviu Vârciu a împlinit 21 de ani. Mesajul transmis de artist: „Te iubesc, prima mea minune!”

Publicat: 12 mai 2023, 13:27 Autor: Camelia Vedete

Fiica lui Liviu Vârciu, Carmina, a împlinit 21 de ani. Cu acest prilej, artistul a transmis un mesaj scurt, dar extrem de emoționant pe rețelele de socializare, alături de două fotografii cu fetița sa, devenită o adevărată domnișoară.

„La mulți ani, fetița lui tati! Te iubesc, prima mea minune”, a scris artistul în dreptul pozelor. Fiica sa a răspuns rapid în rubrica de comentarii: „Mulțumesc, tata! Te iubesc mult! Abia aștept să te iau în brațe”.

În urmă cu câteva luni tânăra s-a mutat în București. Acum are ocazia să petreacă mai mult timp cu tatăl său și cu familia acestuia. Se vizitează, merg la cinema sau la restaurant.

Fiica lui Liviu Vârciu a împlinit 21 de ani. Liviu Vârciu i-a cumpărat un apartament

În urmă cu ceva vreme, Carmina povestea, într-un interviu, cum a fost acomodarea sa în Capitală.

„A fost un pic dificil la început, că nu mai era nimeni, eram singură. În ceea ce privește bănuții, mai am și ajutorul lor momentan, deși din toate puterile și răsputerile mele vreau să închei capitolul ăsta. De când am venit la București și tata m-a ajutat, dar și mama foarte mult. Dar îmi mai câștig și banii mei. Încet, încet, sper să fiu cât mai repede pe picioarele mele”, declara Carmina într-un interviu, scrie demamici.ro.

În 2022, Liviu Vârciu și-a onorat promisiunea pe care i-a făcut-o fiicei sale acum ceva timp, aceea de a-i cumpăra un apartament în București. Fostul membru al trupei L.A. a avut grijă să-i achiziționeze tinerei un apartament cu două camere, într-un complex rezidențial.

Liviu Vârciu a devenit tată pentru prima oară la vârsta de 21 de ani, în perioada în care cunoștea celebritatea cu formația LA. Carmina a fost rodul iubirii dintre el și Ami Teiceanu, și deși relația lor a fost sortită eșecului, cei doi au rămas în relații de respect de dragul fiicei lor.

În prezent, vedeta TV are o relația cu Anda Călin și au împreună doi copii, o fetiță, Anastasia, de 5 ani și un băiețel, Liviu Andrei, în vârstă de 2 ani.

Fiica lui Liviu Vârciu nu a mai rezistat și a spus tot ce are pe suflet

Fiica lui Liviu Vârciu nu a mai rezistat și a spus tot ce are pe suflet: „Sunt singură din toate punctele de vedere”.

Carmina Vârciu s-a mutat de curând în București de una singură, după ce tatăl ei i-a cumpărat un apartament.

Tânăra de 20 de ani urmează studiile universitare în Capitală, însă se pare că despărțirea de locul unde și-a trăit copilăria și adolescența alături de mama sa, în Arad, poate fi destul de dificilă.

Fiica lui Liviu Vârciu nu a mai rezistat și a spus tot ce are pe suflet

„Sunt doar momente și clipe de fericire în viață. Mă rog, aici aveam o criză existențială pentru că eram în tren spre București, dar asta e o altă parte a poveștii.

Mi-am luat bilet de tren din nou, pentru că mi se pare mult mai ușor să ajung acasă de la gară decât dacă aș fi fost cu avionul. Aș fi făcut ore întregi de trafic și cine are chef de asta? Nu eu. Am ajuns până la urmă în București, pot să zic că m-am odihnit cât de cât. Trecând peste chestia asta, am așteptat să vină mașina după ce mi-am comandat. A venit și mașina, m-a dus până acasă.

„A venit și mașina, m-a dus până acasă”

Am observat că vremea aici e foarte urâtă, adică e dizgrațios de urâtă, pe mine mă face să mă simt foarte incomod și foarte depresiv. Am ajuns și acasă, cum am mai zis. Mi-am mai luat și un suc din gară, pentru că mă gândeam că nu am nimic acasă și trebuia să beau și eu ceva, nu mă judecați. Mi-a fost poftă de suc. Am ajuns și la apartament, am deschis toate geamurile ca să se aerisească. Mi-am dat seama că s-a depus praful. Asta înseamnă că trebuie să fac curat, dar nu e nicio problemă, că nouă ne place să facem curățenie. Dar, până să fac curat, m-am băgat în pat pentru că nu aveam chef de nimic și am fost foarte obosită.”, a spus Carmina Vârciu în mediul online. Citește tot articolul aici.

Publicat: 12 mai 2023, 13:27 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă