Fetițele jurnalistei Lavinia Petrea au câte un semn din naștere în frunte (hemangiom în forma literei V). „Sunt întrebată de multe ori: ce au în frunte?” Jurnalista Lavinia Petre are un semn din naștere pe care și fetițele ei l-au moștenit.
Poveștile despre semnele din naștere și semnificația lor au circulat dintotdeauna, însă cu adevărat inedit este când copiii ajung să moștenească aceleași semn cu al mamei. Este și cazul prezentatoarei de știri Lavinia Petrea, care mărturisește că nu doar una, ci ambele fetițe ale ei au același semn.
Cele două micuțe și mama lor sunt „marcate” cu un semn în formă de „V”, discret, în zona frunții.
„Mă uit la Klara şi la Karin. Sunt însemnate în frunte. La fel ca mine!
Ne-am născut cu un semn în frunte – hemangiom în forma literei V (litera este perfect aleasă – doar ne cheamă Varga). La mine s-a estompat destul de mult în timp şi se observă când nu am machiaj şi trec prin diferite stări emoţionale. La fete este mult mai vizibil şi sunt întrebată de multe ori: ce au în frunte? Chiar şi alţi copii mă întreabă ce au fetele în frunte.
Pentru că nu este o formă complicată, care să necesite tratament sau o intervenţie chirurgicală, nu mi-am pus problema să fac ceva ca să îndepărtăm acest hemangiom din considerente de estetică. Nu mi se pare că suntem mai puţin frumoase pentru cei pentru care contăm, dacă avem un V în frunte”, scrie Lavinia Petrea pe blog.
Inițial, jurnalista se simțea rușinată de acest semn, însă cu timpul a ajuns să-și îmbrățișeze unicitatea. Și același lucru le îndeamnă și pe fetele ei să facă.
„Aş putea să spun: Off, fetele mele au luat de la mine ce era mai rău (din punct de vedere fizic), semnul din frunte! Aşa cum mai glumim noi, parinţii, uneori, pe seama lucrurilor moştenite de copiii nostri. Dar nu am să o fac niciodată!
Când eram mică mă ruşinam din cauza semnului din frunte şi nu ridicam capul din pământ. Acum mă iubesc aşa cum sunt şi ştiu că fetele mele nu se vor simţi mai puţin frumoase pentru că sunt diferite.”
Mai mult, și băiețelul familiei a venit pe lume cu câteva semne distincte.
„Mathias are un singur pliu palmar la o mână şi alte câteva particularităţi fizice”, a mai scris Lavinia pe blog.
Jurnalista Lavinia Petrea are 40 de ani și este căsătorită cu procurorul Romulus Varga. Cei doi au o familie frumoasă și trei copii împreună.