Fericire mare în Familia Regală a României. Fostul principe Nicolae și Alina-Maria Binder așteaptă primul copil

Publicat: 01 iun. 2020, 11:50 Autor: Andreea Voicu Vedete

Este fericire mare pentru familia fostului principe Nicolae! El și soția sa, Alina-Maria Binder, așteaptă primul copil.

Fostul principe și soția sa s-au căsătorit în anul 2018. Membrii Casei Regale a României nu au participat la frumos eveniment. Cei doi au apărut prima oară în public în anul 2016, la botezul copilului Prinţului Jean de Orleans, arată Antena 3. Acum, fostul principe Nicolae și soția au făcut cel mai frumos anunț: așteaptă primul copil!

Fostul principe Nicolae și Alina-Maria Binder așteaptă primul copil

Fostul principe al României, Nicolae, și soția sa, Alina-Maria Binder, vor deveni părinți  pentru prima oară și sunt mai fericiți ca niciodată! Anunțul a fost făcut chiar de fostul principe Nicolae, iar oamenii l-au felicitat imediat! Peste câteva luni, cei doi vor putea să își strângă în brațe pruncul. Dar oare ce nume va purta bebelușul? Încă nu știm această informație, dar cu siguranță cuplul va alege un nume de o rezonanță puternică și frumos!

”Sunt fericit să vă pot împărtăși bucuria că soția mea, Alina-Maria, este însărcinată cu primul nostru copil, care va veni pe lume în noiembrie. Ocrotit de dragostea părinților și a familiei, copilul nostru va fi educat în respectul strămoșilor și al valorilor tradiționale, în spiritul iubirii și al responsabilității față de țară, în credința în care am fost botezat, ca și bunicul meu, Regele Mihai”, a transmis principele Nicolae.

De ce Principele Nicolae a fost exclus din succesiunea de la Coroana României

Potrivit informațiilor apărute în Mediafax, fostul principe Nicolae a vorbit despre motivul pentru care a fost exclus din succesiunea de la Coroana României. În anul 2015, regele Mihai a luat decizia de a îi retrage titlul de „Principe al României” nepotului său, Nicolae. A fost exclus de la succesiunea la Coroana României. Fostul principe Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I și Principesa Margareta.

 

Publicat: 01 iun. 2020, 11:50 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×