Familiile monoparentale cu dificultăţi financiare ar putea primi un ajutor social lunar

Publicat: 27 oct. 2018, 14:57 Autor: D. C. Parenting

Familiile monoparentale al căror venit mediu lunar este mai mic decât 1,5 salarii minime brute,  să beneficieze de indemnizaţii lunare de la 1 ianuarie.

Familiile monoparentale cu dificultăţi financiare ar putea primi un ajutor social lunar. „Familiile monoparentale aflate în situaţie de dificultate al căror venit mediu lunar este mai mic decât 1,5 salarii minime brute pe ţară au dreptul la un sprijin financiar ca formă de asistenţă socială. Sprijinul financiar se asigură prin acordarea unei indemnizaţii lunare cu întreţinere, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în suma netă echivalentă cu nivelul salariului minim brut pe ţară la data stabilirii dreptului”, se arată în proiectul de lege.

Iniţiatorii propun ca valoarea indemnizaţiei să se modifice corespunzător cu modificarea salariului minim brut pe ţară.

”Familiile monoparentale aflate în situaţie de dificultate beneficiază de indemnizaţia lunară de întreţinere în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea notei la purtare”, mai prevede proiectul de lege.

În situaţia în care unul dintre copii repetă anul şcolar din alte motive decât cele medicale ori absenţele înregistrate şi nemotivate depăşesc numărul de 20%/semestru, se poate solicita acordarea dreptului la formele de sprijin prevăzute de prezenta lege numai după începerea anului şcolar următor, se mai menţionează în iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege defineşte noţiunea de familie monoparentală astfel: „familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere, în vârstă de până în 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ-cursuri de o zi, organizată potrivit legii, şi care locuiesc împreună”.

De asemenea, iniţiativa arată că persoana singură din familia monoparentală este persoana care „este necăsătorită; este văduvă; este divorţată; al cărei soţ/soţie este declarat/ă decedat/ă prin hotărâre judecătorească; al cărei soţ/soţie se află în situaţiile prevăzute la art 178 lit c sau d din legea nr 287/2009; al cărei soţ/soţie este arestat/ă preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor; nu a implinit vârsta de 18 ani şi se află în una din situaţiile prevăzute la art 1-5; a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii aflaţi în situaţiile prevăzute la 1-5; a împlinit vârsta de 18 ani şi asigură întreţinerea propriilor fraţi minori, deoarece părinţii au decedat, sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, sunt arestaţi preventic pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă (…); este bunic/ă, unchi/mătuşă singur/ă care asigură întreţinetea propriilor nepoţi”.

Familiile monoparentale cu dificultăţi financiare ar putea primi un ajutor social lunar

Familiile monoparentale cu dificultăţi financiare ar putea primi un ajutor social lunarIniţiatorii, mai mulţi parlamentari din PMP, PSD şi minorităţi, printre care Eugen Tomac şi Petru Movilă, propun ca indemnizaţia lunară să fie mai mare decât suma cheltuită de stat pentru un copil aflat în centru de plasament, respectiv 2403 lei.

„De multe ori, din cauza sărăciei, nu pot fi asigurate condiţii minime de îngrijire pentru copii şi autorităţile sunt nevoite să intervină pentru ocrotirea minorilor prin măsuri legale de protecţie specială în sistemul instituţionalizat public sau privat, extrăgând copilul din mediul său familial. Conform standardul minim de cost, pentru un copil aflat într-un centru de plasament, statul cheltuie lunar minimum 2403 lei. Se ştie că interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie (…) Pentru aceasta, considerăm benefic şi extrem de util ca statul să intervină cu o serie de măsuri de sprijinire a familiilor monoparentale, impunându-se atât o definire clară a noţiunii, cât şi identificarea unor măsuri de ajutoare eficiente pentru ameliorarea situaţiei socio-economico a acestor familii. Se poate remarca faptul că mult mai benefic este să se acorde un sprijin financiar unei asemenea familii monoparentale cu mai mulţi copii decât ar costa întreţinerea fiecăruia într-un centru de plasament”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Familiile monoparentale cu dificultăţi financiare ar putea primi un ajutor social lunarIndemnizaţia lunară de întreţinere se va acorda la cererea scrisă sau electronică a persoanei îndreptăţite- persoana singurp din familia monoparentală definită la art 2 (2) însoţită de declaraţia pe propria răspundere privind veridicitatea datelor înscrise în cerere, de un angajament de plată pentru situaţiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit, precum şi de documente doveditoare.

Potrivit proiectului legislativ, primarul are obligaţia de a dispune efectuarea unei anchetei sociale în termen de trei zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare de către solicitant.

Propunerea legislativă prevede şi sancţiuni. Pentru neîndeplinirea obligaţiilor, primarul poate fi sancţionat cu o amendă între 1000 şi 3000 de lei. De asemenea titularul dreptului la indemnizaţie poate fi sancţionat cu o amendă de la 500 la 1000 de lei pentru neîndeplinirea condiţiilor necesare.

Familiile monoparentale cu dificultăţi financiare ar putea primi un ajutor social lunarFondurile necesare pentru plata indemnizaţiei lunare, a stimulentului educaţional precum şi pentru plata constribuţiei de asigurări sociale de sănătate se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Minsiterului Muncii.

„În România sunt în prezent câteva zeci de mii de persoane singure care au în întreţinere copii, din diferite cauze, pentru care asigurarea unor condiţii de trai decente este un deziderat greu de îndeplinit. Ministerul Muncii nu ştie, în statisticile sale, câte zeci de mii de familii monoparentale primesc alocaţie pentru susţinerea familiei. Prin dispoziţiile prezentei legi se reglementează modalităţi de sprijinire a familiilor monoparentale aflate în situaţie de difcultate, în scopul prevenirii separării copiilor de familie, având în vedere respectarea principiului interesului superior al copilului”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei.

Propunerea legislativă privind sprijinirea familiei monoparentale a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Publicat: 27 oct. 2018, 14:57 Autor: D. C. Parenting
Pe aceeași temă