Rona Hartner a murit la vârsta de 50 de ani, duop o lungă luptă cu o boală nemiloasă, cancerul. Acum, doctorul Vlad Ciurea avertizează oamenii cu privire la un factor care ar putea declanșa această boală fără leac.
În vara anului 2023, Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la plămâni cu metastaze. Au urmat ședințele de chimioterapie în Franța, iar efectele păreau să fie miraculoase. Rona Hartner anunța pe 16 octombrie că revine pe scenă. Se simțea fantastic și și-a pus toată încrederea în divinitate. Din păcate, însă, în ultimele luni, actrița fusese diagnosticată cu metastaze la creier. În ultima perioadă, una dintre aceste metastaze crescuse foarte mult, ceea ce i-a agravat starea de sănătate.
Doctorul Vlad Ciurea, renumitul neruochirurg și profesor unviersitar, spune că boala nemiloasă se activează atunci când ne stresăm mai mult decât ar trebui, când suntem nervoși sau suferim de depresie. Nu de puține ori, Rona Hartner mărturisea că a făcut cancer pe fond de stres, iar medicul trage un semnal de alarmă!
„Prin genele din corpul uman se transmite tot, de la stră-stră-străbunicii noștri. Acolo sunt acumulate toate. Eu sunt sigur că am și gena cancerului și gena hipertensiunii și gena diabetului, dar n-am făcut niciuna dintre bolile astea.
Când se activează? Când intri într-o anumită stare: depresie, supărare, nervi. Atunci se activează, ca și cum un pianist ar apăsa pe o clapă.
Și apare neoplazia (procesul patologic de formare a unui țesut tumoral – n.r.). Când apare neoplazia cel mai frecvent? La stres. Feriți-vă de stres! Stresul provoacă cea mai mare dereglare în creier și în tot organismul“, a explicat profesorul Vlad Ciurea, în cadrul podcastului „Fain & Simplu cu Mihai Morar.
Pe 1 decembrie 2023, de Ziua Națională a României, familia și apropiații au condus-o pe ultimul drum pe Rona Hartner. Deși multe vedete din showbiz-ul românesc au transmis mesaje de condoleanțe și s-au declarat, pe rețelele de socializare, sfâșiate de moartea prematură a Ronei Hartner, acestea nu au venit să o conducă pe ultimul drum pe regretata artistă.
Dintre persoanele publice, doar Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru au venit la înmormântare.
”Îmi pare foarte rău. Nu îmi vine să cred. Am să rămân cu energia ei debordantă pe care o avea. cu zâmbetul ei, cu frumusețea ei interioară. Mai ales, am învățat de la ea un lucru foarte important, oricât ai fi de bolnav și de jos, trebuie să înfrunți totul cu zâmbetul pe buze. Și mama mea a murit tot de cancer, dar ea nu era atât de deschisă. Rona știa ce se întâmplă, ea a căzut din senin. M-am rugat foarte mult pentru ea, mai ales că fetița ei are 15 ani, așa aveam și eu când a murit mama mea de cancer”, a declarat Ioana Tufaru pentru VIVA!
Aurel Pădureanu i-a adus un ultim omagiu Ronei Hartner.A dezvăluit și ce discuții avea cu artista pe vremea când era în viață și Cornelia, regretata lui soție: ”De fiecare dată când ne întâlneam îmi spunea `Nea Pădureanu, vreau să îmi cânți melodiile alea de le cânți dumneata de suflet!` și îi cântam și ne luam în brațe. Ea și Cornelia au fost prietene, foarte bune prietene, ce să vă spun, regret enorm de mult, pentru că a fost o ființă fenomenală. Ar trebui să respectăm artiștii când sunt în viață”, a spus Aurel Pădureanu pentru Wowbiz.
SURSA FOTO: Colaj CIAO