Silvana Rîciu și soțul ei, Nicușor Ioniță, botez de fițe pentru micuța Anastasia Maria!
Silvana Rîciu și soțul ei, Nicușor Ioniță, botez de fițe pentru micuța Anastasia Maria, fetiță ce a venit pe lume la finalul lunii septembrie.
Cei doi artiști de muzică populară și-au botezat sâmbătă fetița la Biserica Sf Nicolae din orașul Pantelimon unde s-au mutat de câteva luni, iar la slujbă au luat parte doar membrii familiei. Pentru eveniment, cei doi părinți s-au pregătit din timp, pentru a fi unul de neuitat, cu atât mai mult cu cât petrecere nu au putut face din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Conform unor surse din anturajul Silvanei Rîciu și a lui Nicușor Ioniță, micuța a avut o rochiță mov, creație unicat, iar lumânările și aranjamentul de cristelniță, și trusoul, au fost unele de lux, create special pentru acest eveniment.
“Silvana adoră culoarea mov, asta nu mai e noutate pentru nimeni. Așa că, micuța Anastasia ce rochiță putea purta decât una mov? Este adevărat, a avut de ales dintre mai multe ținute, însă a optat pentru cea mov. Silvana și Nicușor au îmbrăcat și ei ținute elegante, la slujbă, la biserică. Momentul scăldării în cristelniță a fost foarte emoționant pentru părinți, aceștia au stat cu sufletul la gură. Cristelnița a avut un aranjament floral unicat, cu flori și nuanțe de mov, lila. Trusoul a fost unul de lux cu cristale.
În biserică au participat la slujba de botez doar membrii familiei, petrecere nu a avut loc. Silvana, Nicușor și copiii au petrecut acasă, în 5, cu mâncare de post. Atât ei, cât și cei doi copii ai Silvanei, Andrada și Luca, țin post. Așa că au petrecut în 5 cu mâncare de post, și l-au serbat și pe Nicușor că a fost ziua lui. Petrecerea Anastasiei va avea loc probabil anul viitor, în septembrie, când micuța va împlini 1 an”, susțin surse din anturajul celor doi cântăreți de muzică populară.
Silvana Rîciu și Nicușor Ioniță s-au căsătorit religios în septembrie 2019, la Mănăstirea Dervent, iar cununia civilă și petrecerea a avut loc la un local de pe malul Lacului Cernica. La scurt timp, cântăreața de muzică populară a rămas însărcinată, iar în septembrie 2020 a adus-o pe lume, prin cezariană, pe Anastasia Măria. Cântăreața mai are 2 copiii și căsnicia trecută, pe Andrada și pe Luca.
Foto: Benzito.Atelier Facebook