Dragoș Buliga, producătorul serialului Las Fierbinți, și-a pus amprenta pe un nou serial de comedie, Scara B, care are premiera la Pro TV pe 12 septembrie. Direct de pe platourile de filmare, acesta a oferit un interviu exclusiv pentru CIAO.RO, dezvăluind amănunte interesante despre noua producție, alegerea protagonistelor, decorurile impresionante care s-au construit pe 700 mp, dar și despre sarcina actriței Anca Dinicu, care a fost o surpriză pentru toată echipa și care a schimbat programul filmărilor la serial, astfel încât viitoarea mămică să termine mai repede secvențele.
Dragoș Buliga, producător și regizor al serialului Scara B, s-a numărat printre primele persoane care au aflat de sarcina actriței Anca Dinicu. Actrița traversează cea mai frumoasa etapă din viața ei, urmând să devină, pentru prima oară, mamă. Bruneta și partenerul ei, Georgian Păun, un fost baschetbalist profesionist, își vor mări familia cu un băiețel. Pe plan profesional, actrița este implicată în 2 producții de succes de la Pro TV – Săriți de pe fix ( sezonul fiind filmat înainte de a afla de sarcină) și serialul Scara B, pe care l-a filmat însărcinată. O interpretează pe Claudya, una dintre fetele care face videochat, prin urmare, sarcina ei a trebuit mascată, în momentul în care a devenit vizibilă.
Ce așteptări aveți de la acest serial? De ce ați simțit nevoia să specificați să nu se facă comparație cu Las Fierbinți?
Am simțit nevoia să rog publicul să nu facă comparație, pentru că este un cu totul alt gen, este cu totul altă structură de comedie. Este un serial în care nu sunt episoade de sine stătătoare cum e în Las Fierbinți, unde poți vedea orice episod din orice alt sezon și înțelegi absolut tot. Acesta se construiește lent, pe parcursul tuturor episoadelor. Au legătură între ele episoadele, personajele se dezvoltă treptat. Avem așteptări mari, de asta am și construit acest décor – cel mai mare decor de serial de televiziune construit vreodata în România: peste 700 mp.
În prezent, decorul pentru Las Fierbinți cât spațiu ocupă?
Din Fierbinți avem foarte mult construit, cred că am ajuns aproape la aceeași dimensiune. O să vă chemăm cât de curând să vedeți și decorurile Las Fierbinți.
Locuințele din Scara B sunt autentice, construite până la cele mai mici detalii.
S-au construit pe tipologia fiecărui personaj în parte. Au fost discuții foarte lungi împreună cu scenograful Șerban Porunca. Povestindu-i fiecare personaj în detaliu și trecutul acestora, pentru că noi am construit tot trecutul personajelor, de când s-au căsătorit fiecare dintre ei: cum? În ce fel? Adică sunt niște lucruri pe care le-am gândit mult timp înainte ca să putem dezvolta atât de în detaliu.
Există niște obiecte, accesorii cheie?
Toate obiectele au fost alese în funcție de caracterul personajelor. Toți am contribuit cu anumite obiecte. Și eu am adus obiecte de la fetele mele, din casă, pe care le-am așezat aici. E un dulap acolo cu care au crescut ele, care le e foarte drag și abia s-au dezlipit de el și m-au lăsat să-l aduc. Sunt niște tablouri făcute de ele și tot fel de alte obiecte mici pe care le-am adus, lucruri de care nu mai aveau nevoie și le-am așezat prin camerele copiilor, de exemplu. Pe lângă tot ce am cules din târguri târguri din Brașov și din București.
Am văzut inclusiv un televizor alb-negru.
Da și dacă ați observat, funcționează. Avem aparatură specială care duce semnalul digital în analog și poți vedea PRO TV sau Voyo, de exemplu, pe televizorul ăla alb-negru vechi.
La Scara B câte sezoane preconizați?
Sperăm să putem face cât mai multe sezoane. Ține foarte mult de răbdarea publicului. Dacă vor sta să vadă primul sezon în întregime, cu siguranță îl vor vedea și pe al 2-lea și de acolo înainte sunt sigur că o să vadă multe sezoane.
Cum a fost cu alegerea protagonistelor?
A fost complicat. Au fost foarte, foarte multe. A durat foarte mult casting-ul. Inițial, culmea, Tabita și Cosmina au fost pe roluri diferite, adică invers. Ana Dumitrașcu juca Tabita și Cătălina Mihai o juca pe Cosmina și mai spre final ne-am dat seama că e mult mai bine invers și le-am inversat și atunci au fost ca peștele în apă.
În timpul filmărilor s-a ivit și sarcina actriței Anca Dinicu…Cum au decurs lucrurile?
Da, a fost o surpriză pentru noi toți. În timpul filmărilor am aflat și lucrurile au decurs așa, foarte rapid. Cred că am fost primii, după soțul ei. Am aflat foarte repede ca să putem să reprogramăm filmările, să le punem mai repede să poată termina mai rapid, să nu se observe sarcina. Anca va reveni atunci când când va termina sarcina. Filmările s-au terminat în luna iulie și urmează să ne apucăm de sezonul doi din noiembrie. În pauza asta filmăm Las Fierbinți.
Foto: Instagram/ PR