Magda Pălimariu s-a întors luna această la Pro TV, după o pauză de 2 ani, în care a născut și s-a ocupat exclusiv de creșterea lui Aksel, fiul ei și al lui Ionuț Eriksen. După ce o perioadă au locuit toți trei în Norvegia, țara unde soțul ei e stabilit, vedeta Pro TV a revenit în București împreună cu băiețelul. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, prezentatoarea rubricii “Vremea” de la Pro TV ne-a povestit despre programul special pe care l-a avut în primele două săptămâni la job, despre faptul că își poate vedea oricând fiul pe camerele de supraveghere, dar și că soțul face săptămânal naveta Norvegia – România, fiindu-le alături 4 zile din 7.
Magda Pălimariu a fost prezentă, săptămâna trecută, la Viva Influencers Party 2024, unde s-a distrat, dar a și fost la curent cu activitățile fiului ei, Aksel, rămas acasă în compania bonei. Vedeta are camere de supraveghere acasă și poate să își vadă copilul în orice moment.
Cum a fost revenirea la job?
A fost așa cum mă așteptam: revederea cu colegii mei a fost emoționantă, totul a decurs natural. Chiar vorbeam cu colegele mele că parcă ieri am plecat, parcă s-a întâmplat așa cât ai clipi, totul este exact la fel.
Cine rămâne cu băiețelul cât timp ești la serviciu?
Avem o doamnă, o bonă, care are grijă de el. Am căutat până am găsit ce trebuie.
Este bonă filipineză?
Nu, dar nu este de la noi din țară. Recomandări în sensul în care aceste doamne sunt foarte calde și drăguțe, dar am adus-o printr-o agenție.
Obișnuiești să suni acasă sau îl vezi pe fiul tău pe camerele de supraveghere?
Îl văd pe cameră, da. Nu pot, nu am cum. Și acum, în drum spre eveniment, am stat cu camera pornită doar așa ca să mă uit la el, nu că nu aș avea încredere în doamnă, dar îmi place să mă uit la el, în vedeam cum mănâncă. E totuși neobișnuit deocamdată, pentru mine să plec de lângă el, pentru că 2 ani de zile am stat doar lângă el și acum sunt câteva activități pe care le face fără mine.
Am început programul mult mai lejer, au fost foarte înțelegători colegii cu mine și am început foarte ușor, doar cu știrile de la ora 13.00, urmând ca de săptămâna aceasta să intru la cele de 17.00 și 19.00, așa că voi fi mai mult plecată. Dar am vrut cumva să fie treptată trecerea.
Spuneai că va călători mai des soțul. Cât de des vine acasă, în România?
Își ia rucsacul în spate în fiecare săptămână și e aici. Vine aproape în fiecare săptămână. Ajunge joia și pleacă lunea dimineața. E trei zile plecat.
Porți negocieri cu el să se mute definitiv?
Am pus cărțile pe masă și probabil că va fi așa într-un final, pentru că eu acolo nu mă voi muta. Asta am discutat de la început.
Foto: Instagram